Dovezi chimice ale sângelui unui dinozaur vechi de 115 milioane de ani, descoperite în Brazilia
O echipă internațională de cercetători a identificat pentru prima dată dovezi chimice clare ale unor celule roșii ale sângelui fossilizate și ale unor aminoacizi din colagen, într-un os de dinozaur vechi de 115 milioane de ani. Descoperirea schimbă modul în care specialiștii înțeleg conservarea țesuturilor moi de-a lungul timpului geologic și longevitatea moleculară.
Rămășițele aparțin unui dinozaur teropod cunoscut sub numele de Aratasaurus museunacionali, recuperat în nord-vestul Braziliei. În oasele membrelor au fost găsite numeroase celule roșii păstrate în interiorul canalelor vasculare, iar analizele au confirmat prezența hemului — componenta hemoglobinii care transportă oxigenul — în interiorul acestor celule.
Studiul, publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences, a fost condus de Kliti Grice, director fondator al centrului de geochimie organică și izotopică al Universității Curtin și laureat al Consiliului Australian pentru Cercetare. „Detectarea unor molecule intacte derivate din hem în celule roșii vechi de 115 milioane de ani este uimitoare: este o descoperire de referință”, a declarat Grice.
Cercetătoarea a explicat că rezultatul extinde registrul fosil cunoscut al sângelui și oferă o fereastră moleculară directă către fiziologia unor animale demult dispărute. „Nu doar că extinde registrul fosil cunoscut al sângelui, dar oferă și o fereastră moleculară directă către fiziologia unor animale demult dispărute, astfel încât să le putem înțelege mai bine pe ele și lumea în care au trăit”, a spus ea.
Un „capsulă a timpului” minerală
Celulele roșii au fost mineralizate cu hausmannit, un mineral care a acționat ca o capsulă naturală a timpului, contribuind la stabilizarea structurilor celulare și a componentelor biomoleculare, inclusiv a aminoacizilor din colagen, de-a lungul a peste o sută de milioane de ani.
Echipa, din care au făcut parte cercetători de la Școala de Științe ale Pământului și Planetare a Universității Curtin, de la Agenția Japoneză pentru Științe și Tehnologii Marine și Terestre, de la Muzeul Național al Braziliei, de la Universitatea Regională din Cariri și de la Universitatea Johns Hopkins, consideră că această conservare excepțională se datorează îngropării rapide a dinozaurului, la scurt timp după moarte, într-un mediu sărac în oxigen și bogat în microorganisme.
„Aceste descoperiri contrazic ipotezele de lungă durată potrivit cărora anumite biomolecule, cum ar fi hemoglobina, nu pot supraviețui în timp geologic profund”, a declarat Grice. Ea a adăugat că rezultatul deschide noi direcții pentru paleontologia la nivel molecular, permițând investigarea evoluției sângelui, a metabolismului și chiar a nivelului de activitate al animalelor antice.
Implicații pentru căutarea vieții în afara Pământului
Martin Van Kranendonk, șeful Școlii de Științe ale Pământului și Planetare, a subliniat că studiul redefinește modul în care structurile moleculare pot fi conservate pe perioade lungi sau în condiții ostile, ceea ce ar putea avea implicații pentru astrobiologie și pentru căutarea vieții antice în cosmos.
„Acest studiu ilustrează modul în care eforturile coordonate între instituții, continente și discipline științifice pot dezvălui perspective extraordinare asupra vieții antice”, a afirmat Van Kranendonk.
