Reclama de Crăciun John Lewis și nevoia profundă de bunici
Reclama de Crăciun a magazinului John Lewis din 2026 are ca protagonistă o bunică, interpretată de Kristin Scott Thomas. Personajul ei, Gloria, se simte deconectată de nepoții care o vizitează și este gata să le ofere pur și simplu bani în plicuri de Crăciun. Însă câinele ei de pluș din copilărie, Pickles, prinde viață și o poartă într-o plimbare cu tuk-tukul prin Londra.
Inspirată, Gloria își transformă biroul de acasă într-o „peșteră a bunicii” strălucitoare, luminată în stil disco, și reușește astfel să reducă distanța dintre generații, împărtășindu-le nepoților entuziasmul ei.
Nu toți putem avea o bunică la fel de elegantă ca Gloria, dar mulți dintre noi am avut norocul unor bunici care ne-au iubit la fel de mult — și probabil le-am considerat prezența firească. Multe bunici se simt asemenea unui cazan vechi, aproape invizibil în fundal, care încălzește însă familia fără ca cineva să observe.
Sociologii numesc adesea acest rol „kinkeeping”: munca emoțională și practică, adesea nerecunoscută, care ține împreună familiile intergeneraționale, dar care este prea ușor luată de la sine înțeles. Bunicii care își văd nepoții în mod regulat și care se implică social și emoțional în viețile lor se simt mai puțin singuri și tind să trăiască mai sănătos. Din păcate, mulți se simt subapreciați de generația tânără.
Alianța Gloriei cu Pickles o ajută să o redescopere pe adevărata Gloria: persoana care își poate lăsa capul pe spătarul unui vehicul fantastic, de un roz șocant, și poate simți vântul în păr în timp ce străbate străzile luminate de sărbători. Gloria care este suficient de copilăroasă încât să-și cheltuiască economiile de Crăciun pe sclipici. Gloria care nu a uitat cum să danseze. Aceasta este bunica pe care o iubesc copiii.
Ce spune știința despre rolul bunicilor
Reclama din acest an amintește că familiile nu sunt formate doar din mamă, tată și 2,4 copii. Oamenii se deosebesc de multe dintre rudele noastre primate: suntem „reproducători cooperativi”. Aceasta înseamnă că avem tendința de a avea copii la intervale scurte, iar pentru că bebelușii umani sunt neobișnuit de dependenți în comparație cu puii altor primate, părinții au nevoie de ajutorul altor adulți.
De-a lungul evoluției, părinții umani au apelat la „alopărinți” — cel mai adesea bunici, dar și bunici-bărbați, mătuși, unchi și veri — pentru a ajuta la creșterea copiilor. Acest lucru a fost benefic pentru specia umană, pentru că cei mici au învățat de la o gamă largă de adulți fascinanți. În multe părți ale lumii, copiii trăiesc în fiecare zi a anului înconjurați de membri ai familiei care pot prelua o parte din povara părinților și din responsabilitatea creșterii copiilor.
Reclama John Lewis amintește însă că multe familii britanice sunt nucleare. În aceste familii, copiii cresc departe de bunici, iar bunicii rămân să încerce să construiască o relație de Crăciun care, în alte părți ale lumii, ar putea exista tot anul.
Cercetările au arătat că bunicile pot ajuta la reducerea riscului ca mamele să dezvolte depresie după nașterea unui copil; că prezența unei bunici în locuință poate reduce șansele ca un copil să ajungă la urgență după un accident; și că bunicile care ajută la creșterea copiilor contribuie la sănătatea mintală și la dezvoltarea acestora.
În fiecare an, reclamele de sărbători ating ceva ce ne lipsește în mod evident: căldura haotică și reconfortantă a unui cerc familial mai larg. Rutinele moderne și distanțele mari îi lasă adesea pe bunici în plan secund până la venirea sărbătorilor. Însă, așa cum arată știința, implicarea apropiată în viețile celorlalți îi protejează pe bunici de izolare și îi ajută pe copii să se dezvolte armonios.
Găsirea unor modalități de a menține această scânteie vie dincolo de decembrie înseamnă mai mult decât a găsi cadourile perfecte. Înseamnă să facem loc pentru râsul împărtășit, pentru copilărie și pentru conexiunea de care ambele generații au de fapt nevoie.
