Expulzarea prin sufocare: Impactul expansiunii soiei și utilizării erbicidelor asupra comunităților amazoniene
În inima Amazoniană braziliană, expansiunea culturilor de soia nu modifică doar peisajul, ci și sufocă comunitățile care trăiesc în acea zonă. Utilizarea intensivă a erbicidelor, în special a glifosatului, a perturbat profund dinamica care susține viața comunităților amazoniene și raportul lor cu pământul.
Aceste descoperiri provind dintr-un studiu etnografic recent, bazat pe imersie de lungă durată în viața de zi cu zi a locuitorilor din zona Tapajós Inferior, statul Pará. Rezultatele au fost publicate în revista „Environment and Planning E: Nature and Space” în septembrie 2025. Astfel, prin narațiunile critice ale comunității, s-a reușit expunerea impactului respirator și a experiențelor de sufocare, care îngreunează un proces lent de expulzare, având efecte asupra corpului, ecosistemelor și asupra posibilității de a rămâne în teritoriile lor.
Un exemplu grim se regăsește în mărturia lui Beto, un muncitor rural dintr-o comunitate de pe lângă șoseaua Curuá-Una, în Pará. „Este sufocant!”, a spus el, referindu-se la motivele dislocărilor forțate pe care le-a experimentat începând din anii 2000, când soia a început să se impună în Santarém, Pará. Povestea lui Beto, numele său fiind schimbat pentru a-i proteja siguranța, întruchipează experiența altor mii de muncitori care au fost obligați să își părăsească pământurile din cauza expansiunii culturilor de soia, o realitate repetată și în alte părți ale Braziliei.
Bazat pe 18 luni de muncă de teren, conceptul de expulzare prin sufocare a fost dezvoltat pentru a descrie cum expansiunea plantațiilor de soia, stimulată de utilizarea glifosatului, transformă viețile comunităților din Amazon. Studiul susține că utilizarea glifosatului generează o formă lentă de violență chimică care sufocă corpuri, ecosisteme și stiluri de viață, forțând comunitățile riverane să plece și deschizând calea pentru avansarea soiei, afectând și comunitățile indigene și cele quilombola.
Un producător de papaya, cupuaçu și manioc, Beto se mândrea că nu folosea agrochimicale, dar acum se teme că nu va mai putea asigura o recoltă ecologică. „Vântul poartă glifosatul”, spune el cu melancolie, evidențiind cum alți fermieri au fost nevoiți să folosească erbicidele pentru a-și proteja culturile. „Scopul lor astăzi este de a avansa”, avertizează Beto, referindu-se la dinamica prin care producătorii de soia câștigă teren, ocupând zone deja defrișate și comunități tradiționale.
Experiența sa a fost amplificată de faptul că, în întreaga regiune Tapajós Inferior, mărturiile abundă: mulți reporteri afirmă că nu pot respira în timpul stropirii cu erbicid, nefiind respectate zilele sau orele. Astfel de situații îi constrâng pe locuitori să se închidă în casele lor, generând crize de anxietate printre cei afectați, inclusiv copii, care resimt efectele chiar și în timpul orelor de curs.
Deși astfel de relatări sunt numeroase, unul dintre punctele esențiale discutate în literatură se referă la dificultatea de a dovedi o legătură cauzală între expunerea la un anumit agent chimic și daunele provocate asupra unui corp sau comunități. Expunerea frecventă și pe termen lung, împreună cu dispersia rapidă a glifosatului în aer, sol și surse de apă, complică acest aspect.
Exploatând această corelație eluzivă, actorii locali puternici, aliniați cu industria agricolă, argumentează că nu există dovezi că erbicidul dăunează sănătății umane atunci când este utilizat în așa-zisa doză corectă. Mai mult, există o subraportare intenționată a cazurilor, aceste grupuri politice exercitând presiuni asupra echipelor de sănătate pentru a nu înregistra intoxicații acute cu pesticide.
Cu toate că dovada efectelor este complexă, cercetarea a căutat modalități alternative de a contura această relație, intervievând profesioniști medicali din zonă pentru a conecta manifestările clinice observate la contextul ambiental și social al comunităților afectate.
Pe scurt, acest studiu scoate în evidență un aspect crucial: expansiunea soiei și utilizarea erbicidelor nu reprezintă doar o provocare ecologică, ci și o formă subtilă de violență sistemică, care transformă demografic peisajul Amazonului, creând un vid demografic care facilitează afectații mai multor comunități tradiționale și moduri de viață.
