Experiența personală, mai importantă decât reputația publică în evaluarea refuzurilor
Un studiu experimental condus de profesorul Hitoshi Yamamoto de la Universitatea Rissho a analizat modul în care oamenii îi evaluează pe ceilalți atunci când reputația publică a unei persoane intră în conflict cu experiența directă pe care o au cu aceasta. Cercetarea a fost publicată pe 14 septembrie 2026 în revista Evolution and Human Behavior.
În societățile umane, oamenii se bazează adesea pe reputație atunci când decid cu cine să coopereze sau pe cine să ajute, un mecanism cunoscut sub numele de reciprocitate indirectă. Studiul a urmărit să afle cum se modifică judecățile oamenilor atunci când informațiile despre reputație se combină cu propria experiență directă.
Cercetătorii au realizat două experimente bazate pe scenarii, cu participanți din Japonia, folosind situații ce implicau colegi la un restaurant și vecini într-o comunitate. Participanților li s-a prezentat o situație în care o persoană coopera sau refuza cererea altei persoane. Cercetătorii au variat atât reputația persoanei care adresa cererea, cât și dacă aceasta cooperase sau refuzase anterior să coopereze cu participantul. Ulterior, au examinat modul în care participanții îl evaluau pe cel care răspundea cererii.
Rezultatele au arătat că evaluările unui refuz variau în funcție de experiența anterioară a participantului cu persoana căreia i se refuza cererea. De exemplu, chiar și atunci când acea persoană avea o reputație publică proastă, refuzul era evaluat mai negativ dacă persoana îl ajutase anterior pe participant. Invers, chiar și atunci când persoana avea o reputație bună, refuzul era evaluat mai pozitiv dacă aceasta refuzase anterior să îl ajute pe participant.
Cu alte cuvinte, atunci când reputația și experiența personală intrau în conflict, experiența personală se reflecta puternic în evaluarea necooperării. În schimb, comportamentul cooperant era evaluat în general pozitiv, indiferent de reputația celeilalte persoane sau de experiența participantului cu aceasta.
Aceasta sugerează că oamenii nu evaluează cooperarea și necooperarea în același mod: atunci când judecă în special necooperarea, ei acordă o greutate mai mare modului în care persoana aflată în poziția de a primi refuzul i-a tratat anterior.
Studiul a mai constatat că, chiar și atunci când persoana căreia i se refuza cererea avea o reputație proastă și refuzase anterior să coopereze cu participantul — o situație în care părea să existe un motiv întemeiat de a nu coopera — refuzul în sine era evaluat neutru, nu pozitiv. Aceasta sugerează că, chiar și atunci când există un motiv de a refuza cooperarea, oamenii nu consideră neapărat un astfel de comportament drept pozitiv.
Cercetările anterioare privind reciprocitatea indirectă, în care oamenii folosesc reputația pentru a decide cu cine să coopereze, s-au concentrat în principal asupra informațiilor reputaționale împărtășite social. În relațiile cotidiene, însă, reputația publică și experiența personală nu coincid întotdeauna: cineva poate fi bine văzut de ceilalți, dar ne-a tratat prost, sau poate avea o reputație proastă deși ne-a ajutat personal. Studiul arată cum oamenii combină aceste două surse de informații atunci când îi evaluează pe ceilalți.
Yamamoto a declarat: „În viața de zi cu zi, îi judecăm pe ceilalți combinând multe tipuri diferite de informații, inclusiv ceea ce auzim despre ei de la alții și ceea ce am experimentat noi înșine. Studiul nostru oferă un indiciu pentru înțelegerea modului în care oamenii formulează judecăți atunci când aceste surse de informații nu concordă. În cercetările viitoare, ne-am dori să examinăm cum folosesc oamenii informațiile reputaționale în medii în care experiența personală directă este limitată, cum ar fi sistemele de evaluare online și judecățile mediate de inteligența artificială.”
