Revolta țărănească din 1381: Inspirația din spatele filmului „The Uprising”
Filmul „The Uprising”, regizat de Paul Greengrass și avându-l în rol principal pe Andrew Garfield, este inspirat de Revolta Țăranilor din 1381, unul dintre cele mai semnificative evenimente sociale din istoria medievală a Angliei. Deși sinopsisul studioului prezintă revolta ca o „rebeliune împotriva tiraniei regelui Richard al II-lea”, cronicile medievale descriu rebelii ca fiind loiali monarhului.
Potrivit cronicii Anonimalle, redactată de un posibil martor ocular la abația St Mary din York, rebelii aveau un cuvânt de ordine: întrebarea era „cu cine ții?” iar răspunsul corect era „Cu regele Richard și cu comunitățile de oameni simpli”. Cei care răspundeau greșit erau condamnați la moarte.
Cauzele revoltei
Revolta din 1381 a fost determinată în parte de nemulțumirea larg răspândită față de corupția guvernamentală. Richard a urcat pe tron în 1377, la doar 10 ani, iar domnia sa a fost supravegheată în mare măsură de unchiul său, John de Gaunt, și de consilierii regali. Războiul de 100 de ani (1337–1453) mergea prost pentru englezi, iar coroana avea nevoie de bani. Astfel a apelat la o nouă formă de impozitare: „impozitele pe cap” (poll taxes), ridicate de trei ori în cinci ani (1377, 1379 și 1381), ultimul declanșând revolta.
Chiar și cronica Anonimalle menționa că impozitul „nu fusese colectat corect sau cinstit, ci fusese strâns de la oamenii săraci, nu de la cei bogați, spre marele profit al colectorilor”. Rebelii nu l-au învinovățit pe rege, ci pe cei din jurul său care cheltuiseră banii necorespunzător. Aceasta era o tactică politică comună în Anglia medievală: criticii guvernului dădeau vina pe consilierii corupți ai regelui.
Țintele rebelilor
Rebelii aveau obiective specifice. Au distrus Palatul Savoy din Londra, aparținând lui Gaunt, împreună cu bunurile acestuia. Cronica contemporană a lui Henry Knighton descria cum un rebel a furat o piesă fină de argint, dar a fost aruncat în foc de ceilalți rebeli, care au spus că „sunt iubitori ai adevărului și dreptății, nu hoți și tâlhari”.
Rebelii au asediat Turnul Londrei și au reușit să pătrundă înăuntru. Printre alții, i-au capturat și decapitat pe arhiepiscopul de Canterbury, Simon Sudbury, care era și cancelar al Angliei, și pe Sir Robert Hales, trezorierul Angliei. Ambii erau considerați direct responsabili pentru impozitele pe cap. Thomas Walsingham, un călugăr din secolul al XIV-lea de la abația St Albans, se întreba cum au reușit rebelii să-i scoată din turn, susținând că acolo erau în garnizoană 600 de oameni înarmați și 600 de arcași, pe care i-a acuzat de lașitate.
Când regele s-a întâlnit în cele din urmă cu rebelii la Mile End, cronica Anonimalle relata că aceștia au îngenuncheat în fața lui, spunând: „Bine ai venit, domnul nostru rege Richard, dacă îți place, și nu vom avea alt rege decât pe tine”.
Sfârșitul iobăgiei
Nemulțumirile rebelilor depășeau cu mult corupția guvernamentală. Ei doreau sfârșitul iobăgiei. Iobagii erau obligați să lucreze pământul pentru stăpânii lor și se confruntau cu numeroase restricții legale. Iobăgia era considerată degradantă și puternic resentimentată de țărănime.
Rebelii au cerut eliminarea stării de proscris — o pedeapsă legală severă care însemna că oricine putea, tehnic, să ucidă un criminal proscris. De asemenea, au cerut să nu existe alți stăpâni în afară de rege; ca bunurile bisericii să fie împărțite între locuitorii parohiei; și să nu existe iobăgie, ci toți oamenii să fie liberi.
Au vizat și documentele scrise. Cronica Anonimalle relata că au „ars toate registrele și sulurile cancelariei” găsite la Palatul Lambeth. Au distrus Temple Bar, inclusiv „multe documente pe care avocații le păstrau în custodie”.
Tânărul rege Richard a acceptat multe dintre cererile rebelilor. Knighton descria cum regele a acordat o cartă sub marele său sigiliu „declarând că toți oamenii din regatul Angliei să fie liberi”. După înăbușirea revoltei, însă, carta a fost „anulată, revocată și declarată fără valoare”.
Rebelii nu au reușit să-și atingă multe dintre obiective. Revolta a fost aspru înăbușită, iar mulți dintre liderii săi au fost judecați și executați. Wat Tyler, un lider cheie al revoltei, a fost ucis de William Walworth, primarul Londrei, la Smithfield. Totuși, rebelii și-au găsit vocea, una care a resonat în toată Anglia. Impozitele pe cap au fost, în cele din urmă, eliminate și nu aveau să fie reintroduse timp de secole. Iobăgia, deja în declin, a secat și a murit.
