Un compus experimental antifibrotic modifică modul în care celulele comunică
Un compus experimental cu efect antifibrotic, cunoscut sub numele de SD-208, poate modifica semnificativ modul în care celulele eliberează veziculele microscopice folosite pentru comunicare, potrivit unui nou studiu realizat de cercetători de la University of Surrey.
Cercetările au arătat că SD-208, un compus care reduce țesutul cicatricial în organe, a redus substanțial eliberarea veziculelor extracelulare — pachete microscopice pe care celulele le utilizează pentru a transporta proteine și alte semnale biologice către celule vecine și îndepărtate. Rezultatele au fost publicate în Journal of Extracellular Vesicles.
Veziculele sunt redirecționate către sistemul de reciclare al celulei
Studiul detaliază că SD-208 nu a împiedicat pur și simplu producerea acestor pachete, ci le-a schimbat destinația în interiorul celulei. În loc să fie transportate la suprafața celulară și eliberate, compartimentele care conțin vezicule au fost redirecționate tot mai mult către lizozomi, sistemul de reciclare și eliminare al celulei, unde conținutul lor poate fi descompus.
Cercetătorii au testat și alte compuși care acționează asupra aceleiași ținte biologice principale, dar aceștia nu au reprodus efectul SD-208. Acest lucru sugerează că influența sa asupra eliberării veziculelor este distinctă de activitatea sa antifibrotică cunoscută.
Rezultatele depășesc celulele fibrotice
Deși veziculele extracelulare fac parte normală din comunicarea dintre celule și îndeplinesc numeroase funcții importante, modificările acestui sistem de comunicare pot contribui la apariția unor boli, inclusiv afecțiuni cardiovasculare și cancer.
Echipa de cercetare de la Surrey a descoperit efectul inițial în timp ce studia SD-208 în celule cardiace provenite de la pacienți cu cardiomiopatie hipertrofică, o afecțiune ereditară în care mușchiul cardiac devine anormal de gros și este adesea afectat de fibroză. Așa cum era de așteptat, SD-208 a redus semnele de activare în celulele cardiace, dar cercetătorii au observat și o reducere neașteptată și substanțială a eliberării veziculelor extracelulare.
Compusul a fost testat apoi pe mai multe tipuri diferite de celule. Același efect a fost observat chiar și în celule care nu prezentau caracteristicile fibrotice ale celulelor cardiace originale, ceea ce sugerează că SD-208 acționa asupra mecanismului de comunicare celulară printr-un mecanism separat.
Folosind analize avansate ale proteinelor și microscopie, echipa a urmărit ce se întâmplă cu compartimentele care conțin vezicule în interiorul celulelor și a constatat că acestea erau trimise tot mai des către lizozomi în loc să fie eliberate.
Potențialul terapeutic rămâne nedemonstrat
Dr. Rahul Sanwlani, primul autor și co-autor corespunzător al studiului, a declarat că partea interesantă a fost că acest efect — reducerea eliberării veziculelor extracelulare — a apărut în mod neașteptat. El a explicat că echipa studia SD-208 în celule cardiace când a observat o reducere izbitoare a veziculelor mici pe care acestea le eliberează și că, urmărind destinația veziculelor în interiorul celulei, au descoperit că SD-208 părea să le schimbe traseul, direcționându-le către mecanismul de reciclare al celulei în loc să permită eliberarea lor.
Dr. Patrizia Camelliti, autoare principală și co-autor corespunzător la University of Surrey, a explicat că celulele comunică constant între ele, iar această comunicare menține funcționarea corectă a organismului, dar când semnalele devin greșite, aceeași rețea poate ajunge să declanșeze boli. Ea a adăugat că descoperirea unui compus care poate schimba rezultatul acestor mesaje celulare deschide o direcție complet nouă de cercetare și că este nevoie să se stabilească exact cum acționează SD-208 și dacă mecanismul poate fi transformat eventual într-un tratament.
Cercetătorii avertizează că rezultatele provin din celule cultivate în laborator și nu demonstrează încă faptul că SD-208 poate fi folosit pentru tratarea bolilor la pacienți.
