Zgomotul urban: între sănătate publică și dezvoltare imobiliară. Ce aleg Londra și Copenhaga
Traficul, trenurile și viața de noapte creează în marile orașe un fundal sonor constant, la care majoritatea oamenilor se obișnuiesc. Cercetările arată însă că acest zgomot de fond afectează somnul și nivelul de stres și poate crește riscul de boli cardiovasculare și hipertensiune arterială. Zgomotul este considerat în prezent al doilea cel mai mare risc de sănătate de mediu din Europa, după poluarea aerului. Aproximativ una din cinci persoane care locuiesc în orașe europene este expusă la niveluri dăunătoare de zgomot ambiental.
Danemarca și Anglia oferă o comparație interesantă: deși se confruntă cu provocări similare, fiecare țară a făcut alegeri diferite în privința nivelului de zgomot acceptat ca parte a vieții urbane. Londra, de aproximativ 13 ori mai mare decât Copenhaga, este un oraș mult mai aglomerat și mai zgomotos, ceea ce ar putea sugera o problemă mai mare. Realitatea este însă mai nuanțată.
Ambele capitale se confruntă cu zgomot semnificativ din trafic rutier intens, căi ferate și aeroporturi. Deși Copenhaga poate părea din exterior un oraș mai liniștit, caracterizat de ciclism și cartiere cu clădiri joase, ar fi greșit să fie idealizată ca fiind silențioasă. La nivel național, Agenția Daneză pentru Protecția Mediului a constatat că aproape una din trei locuințe este expusă la zgomotul traficului rutier peste valoarea orientativă națională de 58 de decibeli. Un nivel de 58 de decibeli este comparabil cu o conversație normală sau cu zgomotul de fond dintr-un birou liniștit. Deși nu este suficient de puternic pentru a afecta auzul, expunerea pe termen lung, mai ales în locuință, poate perturba somnul și crește riscul anumitor probleme de sănătate, motiv pentru care este folosit ca valoare de referință în planificarea urbană. În total, aproximativ 16% din populația Danemarcei, adică circa 918.000 de persoane, este expusă la zgomot din transporturi peste nivelurile recomandate, cea mai mare parte provenind din traficul rutier.
Anglia folosește un prag diferit, ceea ce face dificilă comparația directă. Chiar și așa, aproximativ 40% dintre adulții din Anglia sunt expuși pe termen lung la zgomot rutier peste 50 de decibeli.
Două abordări diferite ale gestionării zgomotului
Cea mai mare diferență dintre Danemarca și Anglia nu este simpla intensitate a zgomotului, ci modul în care sunt stabilite nivelurile acceptabile. Danemarca tratează zgomotul atât ca problemă de planificare urbană, cât și ca preocupare de sănătate publică, cu responsabilitate împărțită între guvern și societate. Limitele de zgomot sunt folosite pentru a decide unde pot fi construite locuințe. În Anglia nu există un prag național echivalent care să funcționeze ca limită pentru dezvoltarea ulterioară. Deciziile de planificare sunt luate de la caz la caz, echilibrând zgomotul cu nevoile de locuințe și creșterea economică. Această abordare oferă autorităților locale mai multă flexibilitate, dar poate însemna că oamenii ajung să locuiască în zone care ar fi considerate prea zgomotoase conform normelor daneze. De asemenea, faptul că oamenii pot dormi cu ferestrele deschise, că copiii au locuri liniștite de joacă sau că spațiile verzi chiar par odihnitoare poate varia mult de la o zonă la alta.
Pot fi orașele vreodată liniștite?
Atât Danemarca, cât și Anglia cartografiază zgomotul din trafic și identifică cele mai afectate cartiere. Abordarea Danemarcei pune însă un accent mai mare pe reducerea expunerii prin măsuri precum limite de viteză mai mici, bariere fonoabsorbante și izolații mai bune, în timp ce Anglia acordă planificatorilor locali mai multă flexibilitate pentru a echilibra zgomotul cu priorități concurente, cum ar fi locuințele și creșterea economică.
Întrebarea rămâne dacă zgomotul ar trebui tratat doar ca o consecință inevitabilă a orașelor moderne sau mai degrabă ca un risc de sănătate publică care poate fi gestionat prin proiectare. După cum arată comparația dintre Anglia și Danemarca, zgomotul urban nu este pur și simplu o caracteristică de neevitat a vieții moderne. Planificatorii urbani pot alege cum să proiecteze străzi, clădiri și cartiere ținând cont de sunet. Pe măsură ce populația crește și orașele devin mai dense, astfel de alegeri vor deveni tot mai importante. Întrebarea nu este dacă orașele vor fi zgomotoase — vor fi — ci cât zgomot ar trebui să fie oamenii așteptați să suporte.
