Clima Noii Zeelande, într-un teritoriu necunoscut: fenomene meteo tot mai extreme
Noua Zeelandă s-a încălzit cu 1,36°C de la începutul măsurătorilor sistematice, în 1909, iar șapte dintre cei mai calzi zece ani s-au înregistrat în deceniul de după 2016. Datele fac parte dintr-un raport amplu privind atmosfera și clima, care avertizează că aceste schimbări se produc pe fundalul unei încălziri ce a împins clima țării într-un teritoriu necunoscut.
Concentrațiile de dioxid de carbon măsurate la stația de monitorizare de la Baring Head au crescut cu 30% din 1972, iar rata anuală de creștere s-a triplat față de anii 1960. La nivel global, nivelurile de CO₂ sunt acum mai ridicate decât au fost de milioane de ani.
Temperaturile de suprafață ale oceanelor din jurul Noii Zeelande s-au încălzit cu 34% mai rapid decât media globală, iar regiunea Mării Tasman a devenit un punct fierbinte pentru valurile de căldură marină, cu efecte profunde asupra ecosistemelor marine.
Încălzirea va accelera și pierderea deja dramatică a ghețarilor, care ar urma să piardă între 50% și 85% din masa rămasă în acest secol, iar unii ar putea dispărea complet dacă emisiile nu scad suficient de repede.
Peste această încălzire continuă se suprapune un El Niño de intensitate record, care ar putea aduce o vară mai uscată și mai vântoasă în nordul și estul țării. Unele regiuni, în special vestul Insulei de Sud, pot aștepta precipitații mai extreme, în timp ce unele zone estice vor confrunta secete mai intense.
Raportul subliniază și contribuția Noii Zeelande la emisiile globale: deși reprezintă doar 0,06% din populația lumii, țara produce 0,17% din emisiile totale, iar pe cap de locuitor neozeelandezii se numără între primii 40 de emițători la nivel internațional.
Pe viitor sunt așteptate secete, valuri de căldură și incendii mai frecvente și mai extreme, alături de inundații mai mari, în timp ce extremele reci vor deveni mai rare. Schimbările majore în regiunile mai răcoroase ale țării vor afecta securitatea apei și a alimentelor. Temperaturi mai ridicate și uscăciunea implică o dependență mai mare de agricultura în zone uscate, iar reducerea răcirii de iarnă va afecta zonele în care pot fi cultivate pomii fructiferi, care au nevoie de frig hibernal pentru a înflori și a rodi.
Topirea gheții și încălzirea oceanelor duc la creșterea nivelului mării, accelerată de-a lungul coastelor Noii Zeelande. Acest proces va continua secole întregi și va avea cele mai grave efecte în zonele de coastă unde terenul se scufundă, punând presiune pe comunități și ecosisteme, cu pierderi practic inevitabile de infrastructură și proprietăți private în urma inundațiilor de coastă.
Impacturile climatice nu sunt distribuite uniform. Comunitățile și afacerile Māori sunt expuse în mod special: multe marae sunt construite în zone de coastă expuse sau pe câmpii inundabile, iar peste 80% dintre gospodăriile Māori sunt expuse riscului de inundații.
Sectoare importante ale economiei, precum agricultura și turismul, depind direct de mediu. Seceta reduce producția de lapte și crește costurile de stocare a apei, iar în horticultură efectele privesc mai ales ce poate fi cultivat și unde, cu schimbări așteptate în regiunile preferate pentru kiwi, avocado și afine. În oceane, încălzirea mută stocurile comerciale de pește, probabil reducând capturile, iar înfloririle algale și valurile de căldură marină vor afecta somonul și crustaceele cultivate comercial. Numărul de turiști ar putea scădea, așa cum s-a întâmplat după fostul ciclon tropical Gabrielle, iar costurile și atractivitatea tot mai redusă a călătoriilor internaționale ar putea descuraja și mai mulți vizitatori.
Inundațiile și alunecările de teren pot întrerupe grav rețelele de transport și energie, cu efecte asupra lanțurilor de aprovizionare. Efectele în cascadă ale mai multor evenimente consecutive pot fi devastatoare pentru comunitățile regionale, așa cum s-a întâmplat în weekendul aniversării Aucklandului, când inundațiile au venit după mai multe episoade de ploaie abundentă, cu solul deja saturat.
Aceste actualizări climatice sunt publicate o dată la trei ani și sunt obligatorii conform Legii raportării de mediu din 2015, prima apărând în 2017. Ele arată o traiectorie cuprinzătoare a impacturilor schimbărilor climatice, care se vor agrava dacă emisiile globale nu vor fi reduse colectiv. În Noua Zeelandă, cele mai multe emisii provin din agricultură și transport, iar reducerea lor ar fi un răspuns adecvat la obligațiile asumate prin Acordul de la Paris.
