Pășunatul renilor modifică rădăcinile plantelor din pădurile de pin
Un studiu recent realizat în Finlanda arată că pășunatul renilor modifică vegetația pădurilor boreale de pin atât sub sol, cât și deasupra lui. Arborii și vegetația de sub coronament din pădurile pășunate au prezentat cu aproape 30% mai puțină biomasă de rădăcini superficiale decât cele din zonele nepășunate. De asemenea, structura rădăcinilor s-a modificat, ceea ce poate afecta capacitatea plantelor de a absorbi apă și nutrienți. Rezultatele au fost publicate în revista Oikos.
Cercetătorii au colectat și comparat mostre de sol din păduri uscate de pin din Angeli, Raja-Jooseppi și Kätkäsuvanto, în Finlanda. Siturile fie erau pășunate de reni, fie fuseseră împrejmuite pentru a exclude pășunatul timp de 50–100 de ani. Studiul a arătat că pășunatul renilor reduce cantitatea de rădăcini ale arborilor și ale vegetației de sub coronament, în special în primii 0–5 centimetri de sol, unde se află cea mai mare parte a biomasei de rădăcini.
Abundența rădăcinilor este influențată de cantitatea și compoziția vegetației, precum și de temperatura solului. În pădurile de pin studiate, pășunatul renilor a subțiat stratul izolator de licheni, expunând solul la fluctuații mai mari de temperatură. În zonele pășunate, temperaturile solului pe timp de iarnă au coborât mult sub punctul de îngheț, ajungând până la -10°C, comparativ cu zonele nepășunate, unde temperatura minimă a ajuns doar rareori la -5°C.
„În special frigul și daunele provocate de îngheț în timpul iernii pot ajuta la explicarea cantității reduse de rădăcini din zonele pășunate de reni. Perturbarea mecanică cauzată de reni, cum ar fi călcatul, poate contribui de asemenea la reducerea rădăcinilor”, explică cercetătoarea postdoctorală Maria Väisänen de la Unitatea de Cercetare în Ingineria Apei, Energiei și Mediului din cadrul Universității din Oulu, Finlanda.
Studiul a mai constatat că pășunatul renilor modifică rădăcinile, făcându-le mai scurte, mai groase și mai puțin ramificate. „Modificările indică o explorare redusă a nutrienților și a apei, întrucât rădăcinile au devenit structural mai puțin exploratorii”, spune Väisänen. Schimbarea poate rezulta fie din plasticitatea rădăcinilor, fie din modificări ale compoziției speciilor de plante. Pășunatul renilor a redus atât afinul, cât și merișorul, specii care au rădăcini subțiri și puternic ramificate.
Rădăcinile absorb nutrienți și apă și contribuie la sol cu resturi vegetale bogate în carbon și cu exudate radiculare. Cantitatea, structura și amplasarea rădăcinilor în sol joacă un rol central în ciclul nutrienților și al carbonului din sol. În pădurile conifere nordice, rădăcinile reprezintă o cale esențială de transfer al carbonului din plante în sol. Se estimează că rădăcinile reprezintă 50%–70% din carbonul care intră în sol. Rădăcinile vii eliberează compuși de carbon în sol, ceea ce poate stimula descompunerea microbiană și eliberarea de carbon în atmosferă. Rădăcinile moarte, la rândul lor, formează resturi vegetale în care carbonul poate fi stocat în sol perioade îndelungate.
Modificările sistemelor radiculare din pădurile de pin asociate pășunatului renilor pot afecta ciclul carbonului și al nutrienților din pădure. Impactul ar putea fi semnificativ în toate pădurile boreale pășunate de reni din lume. Pădurile boreale în ansamblu stochează aproximativ o treime din carbonul terestru al lumii, cea mai mare parte în sol.
Pentru studiu, mostrele de sol au fost împărțite în secțiuni de 5 centimetri până la adâncimea de 25 de centimetri. Rădăcinile fine și grosiere au fost separate de mostre prin spălare, iar masa lor totală a fost măsurată. Rădăcinile fine au fost clasificate în funcție de lungime, diametru și ramificare. Cercetătorii au măsurat de asemenea grosimea stratului de licheni, abundența arbuștilor pitici și temperatura și umiditatea solului în siturile studiate.
