Încălzirea globală ar fi oprit o nouă eră glaciară aflată în formare
Acum două mii de ani, rămășițele arctice ale unei cândva vaste calote glaciare au început să crească din nou, marcând începutul unei noi perioade glaciare. Până în anii 1960, însă, temperaturile de vară deveniseră atât de ridicate încât calota a început să se micșoreze. Încălzirea globală a pus astfel capăt unei perioade de glaciațiune deja începute.
„Abia începuse, totul era normal, următoarea glaciațiune era pe cale să se producă – și totuși s-a oprit”, spune Nicolás Young, geochimist la Observatorul Pământului Lamont-Doherty, parte a Școlii de Climă Columbia. „Este un exemplu foarte puternic despre modul în care am zguduit sistemul.”
Într-un studiu publicat în revista Science, Young, colegul său geochimist Joerg Schaefer și echipa lor descriu cercetarea asupra Calotei Glaciare Laurentide, care a acoperit o mare parte din Canada și nordul Statelor Unite între aproximativ 95.000 și 20.000 de ani în urmă. La dimensiunea maximă, se întindea de la nord de Cercul Arctic până în Illinois, iar pe alocuri grosimea gheții depășea două mile (3,2 kilometri). Ultima sa rămășiță supraviețuiește sub forma Calotei Glaciare Barnes, o calotă de dimensiunea statului Delaware, situată în centrul insulei Baffin din teritoriul canadian Nunavut.
„Oamenii spun mereu că a dispărut, dar nu este adevărat”, afirmă Young. Deși se știe că Laurentide s-a extins și s-a retras în mod repetat în America de Nord de la începutul glaciațiunii continentale, acum circa 2,6 milioane de ani, echipa sa a vrut să afle dacă aceasta a fost vreodată mai mică decât în prezent și a crescut apoi din nou.
Reconstituirea istoriei glaciare este dificilă, mai ales în momentele de contracție maximă și de reexpansiune inițială, fiindcă urmele geologice sunt de obicei șterse pe măsură ce ghețarii cresc. Calota Barnes este însă un caz special: este înghețată direct de roca de bază și nu alunecă, păstrând vegetația care a crescut în perioadele când era mică și care a fost apoi îngropată de expansiunea ei. Vegetația expusă de la începutul retragerii din 1960 poate fi analizată prin datarea cu carbon-14.
„Dacă faci asta de suficiente ori, poți dezvolta o cronologie a avansului sistematic al marginii gheții peste plante”, explică Young.
Combinând analizele vegetației conservate sub Calota Barnes cu cele ale unor calote mai mici topite recent în regiune, cercetătorii au reconstituit o istorie climatică. Laurentide a atins dimensiunea minimă acum circa 3.000 de ani și a început să se extindă din nou acum aproximativ 2.000 de ani, când clima a devenit suficient de rece pentru acumularea gheții. Echipa susține că acest punct de inflexiune ar trebui considerat începutul următoarei perioade glaciare, ceea ce contrazice studiile bazate pe modele, potrivit cărora următoarea glaciațiune nu ar începe decât peste mii sau chiar zeci de mii de ani.
Constatările aduc și o concluzie pentru climatologii care, în anii 1970, susțineau controversat că o nouă eră glaciară este iminentă. „Chiar se întâmpla”, spune Young. „Nu puteau demonstra pe deplin, dar acum avem oarecum dovezile.” Răcirea ar fi devenit perceptibilă abia peste mii de ani, iar Laurentide ar fi avut nevoie de circa 30.000 de ani pentru a-și recăpăta masa continentală.
Până în anii 1960, clima se încălzise suficient încât Calota Barnes pierdea vara mai multă gheață decât câștiga iarna. Următoarea glaciațiune s-a stins. Conform modelelor, calota se va topi complet în următoarele câteva secole. „Aceasta va fi cu adevărat ultima rămășiță a Laurentide, dispărând pentru totdeauna”, spune Young.
Dispariția ei ar putea schimba dinamica viitoarelor glaciațiuni. Laurentide a servit drept punct de nucleație glacială atunci când clima s-a răcit, masa sa rece creând bucle de retroacțiune care favorizau creșterea mai multor gheață. Oamenii de știință nu pot spune când ar putea apărea următoarea glaciațiune într-o lume cu concentrații ridicate de gaze cu efect de seră, dar dacă calotele continentale vor crește din nou, ar putea face acest lucru fără ultima rămășiță a Laurentide. „Ceea ce a fost un fenomen extrem de natural și previzibil acum a dispărut”, conchide Young.
