Egoismul și generozitatea distorsionează percepția impactului, dar doar distorsiunea egoistă se răspândește
Oamenii care fac alegeri ce îi avantajează pe ei, dar sunt mai puțin favorabile pentru ceilalți, tind să se convingă că decizia lor provoacă puține prejudicii sau că o alternativă nu ar fi contat. Invers, cei care acționează generos pot supraestima cât de mult bine a adus alegerea lor pentru ceilalți. Un studiu recent arată că, atunci când consecințele sunt incerte, interpretările oamenilor favorizează ceea ce vor să facă, indiferent dacă își prioritizează propria persoană sau pe ceilalți.
Cercetarea, publicată în Nature Human Behaviour, a fost realizată de Marius C. Vollberg și Jörg Gross, la Universitatea din Zurich. Punctul de plecare a fost observația că acțiunile primesc adesea o etichetă morală – mersul cu trenul este „mai bun” decât zborul, iar plata suplimentară pentru produse fair-trade este „mai bună” decât cumpărarea celei mai ieftine variante. Oamenii își descriu consecințele acțiunilor cu multă încredere, deși efectele exacte sunt de obicei necunoscute: cineva care a zburat poate susține că nu a contat, iar cineva care a luat trenul poate afirma că a făcut mult bine.
Studiul a pornit de la întâlnirea celor doi autori la o conferință organizată de Swiss Center for Affective Sciences, unde Gross a prezentat ideea de „spațiu de manevră moral”, potrivit căreia oamenii pot folosi necunoașterea consecințelor sociale pentru a acționa egoist. Vollberg a observat că majoritatea cercetărilor se concentrau asupra distorsiunilor care scuză egoismul și a vrut să afle dacă și latura prosocială distorsionează, în ce direcție și ce efect au aceste distorsiuni asupra celor din jur.
Echipa a realizat nouă experimente online cu 8.769 de participanți, majoritatea din Statele Unite. Sarcina principală se baza pe o alegere simplă între o opțiune egoistă și una care îl avantajează pe altul, cu un cost pentru participant. În varianta egoistă, participantul primea șapte puncte, iar celălalt între unu și trei puncte. În varianta prosocială, participantul primea cinci puncte, iar celălalt între trei și cinci puncte. Câștigul propriu era cert, dar cel al celuilalt era cunoscut doar ca interval. După alegere, participanții estimau ce a primit celălalt și ce ar fi primit în cealaltă variantă, cu un bonus pentru estimări corecte. Abaterile sistematice de la mijlocul intervalului au fost interpretate ca distorsiuni.
Rezultatele arată că atât cei care au ales egoist, cât și cei care au ales prosocial și-au descris decizia în moduri care îi avantajau. Cei egoiști au umflat beneficiul oferit celuilalt și au minimalizat beneficiul alternativei, făcând opțiunile să pară mai asemănătoare și alegerea lor mai puțin costisitoare pentru ceilalți. Cei prosociali au exagerat cât de bună a fost decizia lor pentru celălalt și, în unele cazuri, au umflat predicția despre ce ar fi primit celălalt în varianta respinsă, pentru ca sacrificiul lor relativ să pară mai mare.
Distorsiunile au apărut și înainte de alegere, iar în condiții de alegere impusă ele au urmat ceea ce oamenii ar fi ales liber, nu ceea ce li s-a impus. Când câștigul incert era al participantului, nu al altuia, alegerile nu au reflectat distorsiunile raportate pentru ceilalți, ceea ce sugerează un dublu standard. Într-un experiment separat, tiparele de distorsiune i-au făcut pe cei care alegeau să pară mai demni de încredere în fața observatorilor cărora li s-a spus că estimările erau rezultatele reale ale experimentului.
Cel mai important efect privește răspândirea. Doar distorsiunea în favoarea egoismului s-a dovedit contagioasă: cei care au văzut-o au preluat-o și au ales mai des opțiunea egoistă, în timp ce distorsiunea prosocială nu i-a influențat pe ceilalți. Mai puțin de unul din zece participanți a produs tiparul egoist, dar dacă acesta se răspândește mai ușor decât cel prosocial, o minoritate mică poate schimba comportamentul unui grup întreg.
Autorii sugerează că descoperirile pot ghida intervenții în științele comportamentale. Dezacordurile privind acțiunea climatică, consumul, ajutorul extern sau protecția socială ar putea apărea nu doar din valori diferite, ci și din interpretări diferite ale consecințelor. Deoarece experimentele au fost abstracte și participanții în majoritate din SUA, modul în care distorsiunile se manifestă în domenii specifice și în alte culturi rămâne de clarificat. O întrebare deschisă este de ce doar distorsiunea egoistă se răspândește. O explicație posibilă este că oamenii acceptă mai ușor explicațiile care susțin ceea ce vor deja să facă: „zborul nu are impact” nu le cere să-și schimbe comportamentul, în timp ce „donația ta face mult bine” sugerează implicit că a dona este lucrul corect.
