Un nou cadru estimează potențialul ecologic al peisajelor, nu doar biodiversitatea vizibilă
Măsurile menite să sprijine biodiversitatea pot avea rezultate spectaculoase într-un peisaj și efecte limitate în altul, iar uneori chiar rezultate contrare. Pentru a explica această inconsistență, o echipă de cercetători de la Departamentul de Agroecologie al Universității din Aarhus, condusă de profesorul Christopher John Topping, propune un concept nou: Functional Trait Capacity (FTC), adică „capacitatea de trăsături funcționale”.
Prezentat într-un articol publicat în npj Sustainable Agriculture și semnat de Christopher John Topping, Tommy Dalgaard, Claus Rasmussen și Yoko Luise Dupont, conceptul estimează gama de strategii de viață pe care un peisaj le poate susține în anumite condiții de mediu și de gestionare, în loc să se limiteze la biodiversitatea observată astăzi.
„Indicatorii actuali de biodiversitate sunt foarte buni la a ne spune ce există. Dar sunt mult mai puțin capabili să ne spună ce ar putea exista”, explică Topping. „Dacă vrem să luăm decizii informate despre restaurarea biodiversității, trebuie să înțelegem și capacitatea potențială a unui peisaj.”
Majoritatea indicatorilor de biodiversitate se bazează pe observație: cercetătorii numără specii, evaluează habitate sau examinează trăsăturile funcționale ale plantelor și animalelor deja prezente. Aceste metode rămân esențiale, dar au o limitare comună: nu răspund la întrebări orientate spre viitor, precum ce biodiversitate ar putea susține un peisaj. FTC pornește de la ideea că biodiversitatea este modelată de accesul la resurse, structura habitatului, tiparele de perturbare și interacțiunile ecologice.
Pentru a demonstra conceptul, cercetătorii au realizat un experiment computational cu patru peisaje agricole care păreau aproape identice și care conțineau exact aceeași comunitate de biodiversitate observată. La măsurătorile convenționale, peisajele ar fi părut practic la fel. Calculele FTC au arătat însă diferențe majore de potențial: unele peisaje puteau susține mult mai multă biodiversitate decât altele.
„Acesta a fost unul dintre cele mai izbitoare rezultate”, spune Topping. „Două peisaje pot părea foarte asemănătoare când măsurăm ce este prezent acum, dar pot avea capacități foarte diferite de a susține biodiversitatea în viitor.”
Cercetătorii au testat apoi aceeași măsură de conservare în toate cele patru peisaje: 5% din terenul cultivat a fost transformat în habitat erbaceu seminatural, identic în fiecare caz. Rezultatele au diferit semnificativ. Într-un peisaj, intervenția a deschis 14 noi oportunități pentru biodiversitate; în altul, doar patru; în două peisaje, intervenția nu a produs nicio creștere a capacității.
„Eficacitatea unei intervenții depinde de ceea ce limitează biodiversitatea în primul rând”, explică Topping. „Aceeași acțiune poate deschide noi oportunități ecologice într-un peisaj, dar poate avea foarte puțin efect în altul, pentru că acționează constrângeri diferite.”
Cercetătorii subliniază că FTC nu înlocuiește programele existente de monitorizare a biodiversității, care rămân esențiale pentru a ști ce specii și habitate sunt prezente și cum se schimbă în timp. FTC are un rol diferit: estimează ce ar putea susține un peisaj în condiții alternative de gestionare. Distincția ar putea deveni importantă pe măsură ce guvernele, companiile și administratorii de terenuri caută să îndeplinească obiectivele asumate prin Cadrul global pentru biodiversitate Kunming-Montreal și Regulamentul UE privind restaurarea naturii.
„Dacă societatea vrea să investească înțelept în restaurarea biodiversității, avem nevoie de instrumente care să ajute la anticiparea rezultatelor înainte de a acționa”, spune Topping. „FTC este o încercare de a trece de la simpla observare a biodiversității la înțelegerea a ceea ce peisajele sunt de fapt capabile să susțină.”
O altă motivație ține de modul în care sunt concepute politicile. Multe scheme se bazează nu pe măsurători directe ale populațiilor de specii, ci pe indicatori de habitat — suprafață, calitate sau trăsături ale peisajului — folosiți pentru a deduce beneficiile așteptate pentru biodiversitate. „Provocarea este că deseori presupunem că un habitat mai bun se traduce automat în rezultate mai bune pentru biodiversitate”, spune Topping. „Această presupunere este rezonabilă, dar nu este întotdeauna testată. Pentru plante relația poate fi destul de puternică, dar pentru multe animale și insecte poate fi mult mai slabă.”
Cercetătorii nu supralicitează rezultatele: studiul este o demonstrație de principiu care arată că FTC poate fi calculat, nu încă o dovadă că prezice biodiversitatea din teren. Următorul pas este testarea cadrului pe observații empirice și date din peisaje reale. Chiar și așa, conceptul propune o schimbare de perspectivă: în loc să întrebe doar ce există, FTC întreabă ce este posibil.
