Praf de pe Marte, mai puțin abraziv decât cel lunar, sugerează mostrele de costume spațiale
Mostrele de material pentru costume spațiale transportate de roverul Perseverance al NASA au înregistrat puține urme vizibile de uzură după 1.645 de zile marțiene, ceea ce sugerează că praful marțian ar putea fi mai puțin abraziv decât praful lunar. Mostrele, fiecare mai mic decât un centimetru pătrat (6,5 centimetri pătrați), au fost expuse pe rover pentru a evalua impactul prafului care acoperă planeta.
„Marte este un loc foarte prăfuit”, a declarat Scott VanBommel, profesor asistent de cercetare în științele pământului, mediului și planetare, autor principal al unui studiu publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences. „Astronauții care vor merge pe Marte trebuie să fie pregătiți.”
În misiunile Apollo, mult mai scurte decât orice vizită potențială pe Marte, praful lunar a zgâriat vizierele și a degradat costumele spațiale. La întoarcerea în modulul lunar, particulele atașate de costume au contaminat aerul și au ajuns în plămânii astronauților, provocând în unele cazuri simptome asemănătoare febrei fânului. Noul studiu indică faptul că praful marțian ar putea să nu fie la fel de abraziv sau iritant precum omologul său lunar.
O analiză mai atentă a arătat că particulele de pe Marte sunt mult mai rotunjite decât grăunții neregulați de pe Lună, ceea ce sugerează că ar putea avea mai puține șanse să zgârie echipamentele sau să irite plămânii umani. „Particulele din atmosfera marțiană sunt purtate de vânt de potențial miliarde de ani, așa că tind să fie bine rotunjite, precum pietrele dintr-un râu”, a explicat VanBommel.
Particulele ultrafine ridică un alt tip de pericol
Există însă o altă problemă: praful marțian poate fi extrem de fin. VanBommel a dezvoltat o metodă pentru a estima dimensiunea fiecărei particule, unele dintre ele măsurând doar 100 de nanometri (o zecemiime de miime de milimetru) în diametru. Pe Pământ, particulele ultrafine provenite din fum și alte forme de poluare a aerului reprezintă o amenințare semnificativă pentru sănătate, deoarece pot pătrunde adânc în plămâni și pot ajunge în fluxul sanguin.
Astronauții nu vor respira direct atmosfera marțiană, dar inginerii vor trebui să țină cont de aceste riscuri microscopice atunci când proiectează habitate, costume spațiale și filtre de aer, a precizat VanBommel. „Proprietățile electrostatice ale prafului marțian îl fac probabil să adere preferențial la anumite suprafețe”, a adăugat Abigail Knight, coautoare a studiului.
Compușii toxici sporesc riscurile misiunii
Datele obținute cu instrumentul PIXL (Planetary Instrument for X-ray Lithochemistry) al roverului Perseverance le-au permis cercetătorilor să analizeze și compoziția chimică a particulelor. Spre deosebire de praful lunar, materialul de pe Marte conține perclorați și alți compuși potențial toxici și este îmbogățit în sulf, fier și siliciu.
O expunere scurtă la aceste substanțe nu ar amenința probabil grav sănătatea astronauților, totul depinzând de doză și de durata expunerii. Cu toate acestea, prezența lor adaugă un risc suplimentar pe care planificatorii misiunilor trebuie să îl ia în considerare, a spus VanBommel.
Roverul Perseverance și vehiculele anterioare au oferit cercetătorilor informații valoroase despre istoria și condițiile actuale de pe Marte. Dincolo de descoperirile științifice, aceste misiuni servesc și drept teste reale ale tehnologiilor care ar putea susține într-o zi explorarea umană. „Operăm rovere pe suprafața lui Marte în mod continuu de peste 20 de ani”, a spus VanBommel. „Știm că praful va fi o provocare, dar este ceva pentru care ne putem pregăti și pe care îl putem depăși.”
