Studiu: înțelegerea incompletă susține progresul științific
Oamenii de știință își dedică cariera încercării de a înțelege cum funcționează lumea, însă înțelegerea completă poate rămâne de neatins chiar și în propria specialitate. Această idee stă la baza unui articol semnat de Richard Shiffrin, profesor la Indiana University Bloomington, Stephen Stigler de la University of Chicago și Frank Keil de la Yale University.
Publicat în Computational Brain & Behavior, articolul „Illusions of Understanding in the Sciences” analizează afirmația că cercetătorii cred adesea că înțeleg mai mult decât înțeleg în realitate. Autorii susțin că decalajul dintre încredere și înțelegere este o trăsătură fundamentală a modului în care funcționează știința într-o lume de o complexitate aproape nelimitată.
„Universul pe care îl locuim fiind infinit de complex, oamenii de știință nu înțeleg niciodată complet, nici măcar în specialitățile lor înguste”, a declarat Shiffrin. „Adesea au o iluzie a înțelegerii care depășește cu mult realitatea.”
Punctul de plecare al analizei este regresia liniară, o tehnică statistică folosită frecvent pentru a estima cum se modifică un factor în funcție de altul. Deși cercetătorii din multe domenii o utilizează curent, autorii argumentează că nici măcar utilizatorii experimentați nu înțeleg pe deplin toate ipotezele, limitările și implicațiile cauzale ale metodei.
Explicații utile, dar incomplete
Potrivit autorilor, înțelegerea se situează pe un continuum, nu este o realizare de tip totul sau nimic. Cercetătorii pot avea suficiente cunoștințe pentru a face predicții corecte, a dezvolta teorii utile sau a crea tehnologii fără a înțelege pe deplin fiecare mecanism implicat.
Un exemplu oferit este explicarea uitării prin suprimarea amintirilor nedorite, o teorie care poate inspira experimente productive, dar lasă deschise întrebări despre mecanismele cognitive și neurologice subiacente.
Autorii avertizează că iluzia unei explicații complete tinde să se amplifice atunci când datele sunt bine descrise de modele matematice și simulări computerizate. Succesul predictiv poate crea impresia unei înțelegeri mai profunde decât există în realitate, notează ei, pentru că „predicția nu implică cauzalitate, dar dă iluzia că o face”.
Progres fără înțelegere deplină
Afirmația poate părea contraintuitivă având în vedere realizările științei, de la medicina modernă la tehnologiile de comunicații. Autorii susțin însă că înțelegerea incompletă și progresul științific coexistă adesea.
„Această înțelegere limitată este totuși suficientă pentru a explica modul în care știința a produs progrese remarcabile, cu beneficii enorme pentru societate”, a spus Shiffrin.
În viziunea autorilor, știința este un proces de îmbunătățire treptată a explicațiilor, nu o colecție de adevăruri absolute: cercetătorii construiesc modele, testează ipoteze, adună dovezi noi și își revizuiesc presupunerile anterioare.
Supraîncrederea influențează cercetarea și comunicarea
Consecințele supraestimării înțelegerii depășesc dezbaterile academice. Presupunerile despre ceea ce știu oamenii de știință pot influența aproape fiecare etapă a procesului de cercetare, de la proiectarea experimentelor și dezvoltarea teoriilor până la predare și comunicare.
„Articolul susține că multiplele niveluri incomplete de înțelegere afectează, adesea fără să conștientizeze, modul în care oamenii de știință proiectează experimente, testează teorii, înțeleg, comunică și predau”, observă autorii.
Subiectul a stârnit un interes larg în comunitatea științifică: eseul a atras 32 de comentarii publicate din partea unor cercetători din multiple domenii, un răspuns neobișnuit de consistent care i-a determinat pe cei trei autori să pregătească un răspuns colectiv.
Recunoașterea limitărilor cunoașterii poate întări știința, mai degrabă decât să o slăbească, susțin autorii. Conștientizarea lacunelor în înțelegere încurajează prudența la formularea concluziilor, modestia în comunicarea rezultatelor și deschiderea față de explicații alternative. Într-un mod paradoxal, recunoașterea a ceea ce rămâne necunoscut poate fi unul dintre cele mai clare semne ale progresului științific.
