Personajele de culoare primesc aceleași evaluări de precizie indiferent dacă par „tocilari” sau „relaxate”
Oamenii sunt adesea întrebați lucruri simple, cum ar fi cât costă cel mai ieftin zbor către o anumită destinație. Însă răspunsurile – și modul în care sunt percepute – pot dezvălui mult mai mult decât prețul călătoriei în sine. De exemplu, dacă o persoană crede că răspunsul „Costă 200 de dolari” înseamnă exact 200 de dolari sau presupune că cifra a fost rotunjită în sus ori în jos depinde de percepția sa asupra celui care răspunde.
Astfel de judecăți pot avea implicații mai largi: cercetări anterioare au arătat că persoanele care vorbesc cu un grad ridicat de precizie – de exemplu, răspunzând „203 dolari” în loc de „200” – sunt percepute ca inteligente și harnice, dar și ca pedante și încordate.
Pentru a înțelege mai bine rolul percepției sociale în interpretarea limbajului, profesorul de lingvistică Florian Schwarz și cercetătoarea postdoctorală Andrea Beltrama au întrebat cum ar interpreta oamenii precizia unui subgrup de vorbitori care sunt și ei percepuți ca inteligenți, dar pedanți: cei care întruchipează o persona „tocilară”.
Ei au creat două personaje de desen animat – unul purtând ochelari și un pulover peste o cămașă cu guler, cu o expresie serioasă și o postură precaută, și altul purtând tricou și blugi, zâmbind și adoptând o postură relaxată – și au confirmat că oamenii îi percep ca fiind, respectiv, „tocilar” și „relaxat”.
Folosind întrebarea despre biletul de avion și alte scenarii, Schwarz și Beltrama au descoperit într-un studiu din 2024 că participanții au evaluat personajele „tocilare” ca fiind mai precise decât cele „relaxate”. Aceste concluzii se leagă de cercetări din psihologia socială care au arătat cum stereotipurile – chiar și în absența altor informații – pot afecta judecățile din lumea reală.
„M-a intrigat ideea că doi oameni pot spune același lucru, dar acesta este interpretat diferit în funcție de identitatea pe care o adoptă”, spune Mikaela Belle Martin, doctorandă în anul al patrulea la lingvistică.
Ea lucrează la o teză despre impactul rasei asupra modului în care oamenii înțeleg contextul limbajului dincolo de sensul său literal, cunoscut sub numele de interpretare pragmatică. „Poate că avem așteptări lingvistice diferite față de vorbitori, bazate pe o serie de identități sociale diferite ale acestora”, spune Martin.
Ea este interesată în mod specific de ce se întâmplă cu așteptările de precizie atunci când oamenii văd un personaj pe care îl percep atât ca tocilar, cât și ca persoană de culoare. Aceasta este o întrebare relevantă, deoarece cercetările au arătat o asociere între calitatea de tocilar și albii. „Dar știm că există și tocilari de culoare”, spune Martin, citând exemple din cultura pop precum Steve Urkel din „Family Matters” și Chidi Anagonye din „The Good Place”.
Ea și Beltrama, acum profesoară asistentă la Universitatea din Delaware, au realizat un experiment similar cu studiul lui Beltrama și Schwarz, cu excepția faptului că cei 298 de participanți – dintre care 89 sunt persoane de culoare – au vizionat scenarii cu personaje de culoare. Ei au descoperit că atât personajele de culoare „tocilare”, cât și cele „relaxate” au fost percepute ca fiind mai precise decât personajele albe din studiul anterior și că nu au existat diferențe semnificative în așteptările de precizie între personajele de culoare tocilare și cele relaxate.
Martin și Beltrama au câteva teorii care să explice acest lucru. Bazându-se pe cercetări care au arătat că oamenii pot fi foarte buni la a-și suprima prejudecățile rasiale în răspunsuri, ei sugerează că participanții nu au vrut să fie văzuți ca judecând un personaj de culoare ca fiind imprecis. În plus, ei teoretizează că participanții ar putea acorda atenție rasei mai mult decât personajului.
„Avem sensul nostru semantic, care este sensul literal, iar în spatele acestuia se află acest sens pragmatic”, spune Martin. „Ce nu spui? Ce încerci să spui spunând asta? Este deja atât de dificil de deslușit, iar acest studiu ne arată că rasa adaugă un alt strat acestei dificultăți și, posibil, un strat de risc acestei dificultăți.”
Pentru Martin, descifrarea acestei intersecții între interpretarea pragmatică, precizie, persona și rasă este „obsesia ei de tocilară”. Ea comentează: „Uneori îmi este greu să închid calculatorul pentru că îmi spun: «Uau, este chiar interesant».”
