Reforma săptămânii de lucru din Franța a afectat mai dur angajații cu calificare redusă
Reducerea săptămânii legale de lucru din Franța de la 39 la 35 de ore, fără diminuarea salariilor, a lăsat în general nivelul ocupării forței de muncă neschimbat, dar a produs efecte ample care s-au anulat reciproc, arată o analiză publicată pe 15 octombrie de Biroul Național de Cercetare Economică din Statele Unite.
Reforma a fost introdusă în timpul mandatului prim-ministrului socialist Lionel Jospin. În schimbul adoptării programului redus, firmele puteau solicita reduceri ale contribuțiilor patronale de până la 11%. Politica a fost aplicată etapizat, în funcție de mărimea firmelor: companiile cu peste 20 de angajați au trebuit să implementeze reducerea până în ianuarie 2000, iar firmele mai mici până în ianuarie 2002.
Analiza, semnată de Elio Nimier-David, profesor asistent de economie, împreună cu Pauline Carry, Claire Montialoux, Alexandra Roulet și Nina Roussille, a arătat că ocuparea forței de muncă în rândul managerilor și al profesioniștilor a crescut ca urmare a împărțirii volumului de muncă, în timp ce angajații cu calificare redusă au înregistrat o scădere semnificativă a ocupării.
Potrivit lui Nimier-David, obținerea de dovezi cauzale este de obicei dificilă, întrucât astfel de mandate sunt aplicate la nivel național, ceea ce face imposibilă compararea celor afectați cu cei neafectați. În Franța, însă, reducerea a fost implementată în două etape, iar datele administrative și de sondaj bogate au facilitat analiza impactului asupra angajaților, firmelor și economiei.
Echipa a urmărit să afle dacă reducerea cu 10% a orelor de lucru a dus la mai mulți angajați pe piața muncii. Răspunsul a fost nuanțat: la nivelurile superioare, respectiv management și muncă calificată, reforma a dus la creșterea ocupării, iar orele săptămânale au scăzut cu menținerea salariului, inclusiv prin extinderea concediilor. În rândul angajaților cu calificare redusă, reorganizarea și presiunea de a produce mai mult în mai puțin timp au dus la o scădere netă a ocupării și la o orientare spre munca cu fracțiune de normă.
„Practic, oamenii care lucrau 39 de ore au trecut la 35, cu același salariu. Dar cei care lucrau deja 35 au spus: «De ce nu primim și noi aceeași creștere de 10% a salariului?» Așa că au trecut la 33 de ore, cei de la 33 la 31 și tot așa. S-a creat o deplasare mai amplă spre ore mai scurte, în special în rândul angajaților cu calificare redusă”, a explicat Nimier-David.
În ansamblu, autorii estimează că săptămâna de lucru mai scurtă ar fi redus ocuparea cu 3,8%, dar declinul a fost compensat în mare măsură de reducerile contribuțiilor patronale.
Reforma a dus la o scădere de 6% a numărului total de ore lucrate în economie, dar la un declin de doar 1% al producției. Diferența reflectă o creștere de 2% a productivității totale a factorilor, o măsură a eficienței economice. Cercetătorii explică aceste câștiguri prin reorganizare și prin „intensificarea muncii”, adică realizarea mai multor sarcini în mai puțin timp.
„Se întâmplă două lucruri. Unul este că reorganizezi modul în care oamenii produc – cum își îndeplinesc sarcinile și ce instrumente folosesc. Celălalt pare să fie că oamenii pur și simplu muncesc mai intens. Trebuie să livreze aproape aceeași producție ca înainte, cu mai puțin timp la dispoziție. Așa că își intensifică munca, iar unii angajați raportează mai multă presiune și mai mult stres”, a spus Nimier-David.
El a arătat că reglementarea timpului de lucru reapare în fiecare criză majoră – de la Marea Depresiune din Statele Unite și șomajul ridicat din Europa în anii ’80 și ’90, după șocul petrolier, până la revoluția muncii de la distanță de după pandemia de COVID-19.
Potrivit cercetătorului, dezbaterea politică din Franța reflectă o întrebare mai largă despre rolul muncii în societate: oamenii ar trebui să fie liberi să lucreze câte ore doresc sau echilibrul dintre viața profesională și cea personală ar trebui impus printr-o săptămână de lucru mai scurtă? „În dreapta, accentul s-a pus în mod tradițional pe libertatea individuală și pe posibilitatea de a munci mai mult și de a câștiga mai mult. În stânga, accentul a fost mai mare pe reducerea timpului de lucru pentru a îmbunătăți calitatea vieții. Asta nu explică neapărat economia, iar noi asta încercăm să facem: care sunt beneficiile, care sunt costurile și cine plătește”, a concluzionat el.
