Incendiile din Alaska și rolul lor în limitarea focarelor viitoare
În pădurile boreale din Alaska, incendiile de vegetație și regenerarea plantelor formează un ciclu de feedback negativ care influențează dimensiunea și probabilitatea incendiilor, arată un studiu publicat în Journal of Geophysical Research: Biogeosciences. Incendiile elimină pădurile mature, care sunt înlocuite de păduri tinere, mai puțin inflamabile, ce reduc temporar activitatea focarelor. Acest echilibru este însă influențat de schimbările climatice, iar amploarea efectului rămâne incertă.
Cercetătorii au analizat date obținute prin teledetecție privind incendiile din Alaska în perioada 1984-2020, concentrându-se asupra focarelor care au ajuns în zone arse anterior. Folosind un model de regresie logistică, echipa a evaluat cât de puternic rezistă vegetația tânără în fața incendiilor și în ce măsură condițiile mai calde și mai uscate pot afecta această rezistență.
Rezultatele arată că vegetația tânără din zonele recent arse a exercitat istoric o influență puternică asupra activității incendiilor. Ratele de reaprindere în pădurile tinere au fost de 1 până la 3 ordine de mărime mai scăzute decât în pădurile mature, iar perimetrul zonelor arse a acționat adesea ca o barieră în calea focarelor ulterioare. Un model simplu al arderii peisajului estimează că, fără acest feedback negativ, Alaska ar fi înregistrat de cinci ori mai multe incendii de vegetație în ultimii 40 de ani.
Condițiile meteorologice extreme de incendiu au slăbit semnificativ această relație, în special în pădurile tinere, ceea ce sugerează că schimbările climatice ar putea reduce rolul protector al vegetației tinere. Chiar și așa, scenariile viitoare de climă, modelate prin tratarea anilor cu incendii extreme ca fiind normali, nu anulează complet efectul supresiv al arderilor anterioare.
Comparativ cu studii similare realizate în vestul Statelor Unite, cercetătorii au constatat că incendiile anterioare au limitat activitatea focarelor noi de două ori mai puternic în Alaska, unde speciile de arbori foioși, mai puțin inflamabili, se regenerează mai rapid, iar reconstituirea combustibilului care propagă focul de la sol la coroana copacilor durează mai mult.
Rezultatele pot fi utile autorităților responsabile de gestionarea incendiilor, care folosesc frecvent zonele arse anterior ca bariere naturale împotriva focului. Modelul dezvoltat le poate ajuta să evalueze probabilitatea ca o zonă afectată de incendiu să limiteze noi focare, în funcție de vechimea sa și de condițiile meteorologice actuale.
