Studiu: Vârfurile alpine din nord-estul SUA și Canada se înverzesc
O zonă montană întinsă pe aproximativ 800 de kilometri, de la Munții Adirondack din statul New York până la Peninsula Gaspé din estul Quebecului, este afectată de schimbările climatice și de temperaturile în creștere, iar vegetația avansează tot mai mult în zonele alpine — regiunile de deasupra liniei copacilor, unde aceștia nu cresc din cauza condițiilor severe.
Un nou studiu realizat cu ajutorul a sute de imagini satelitare care acoperă 40 de ani oferă prima analiză regională a tendințelor de înverzire din nordul regiunii Apalașilor. Rezultatele, publicate în revista Ecosphere, arată că 69% dintre zonele alpine studiate au înregistrat creșteri semnificative ale vegetației. Aceste zone reprezintă 88% din suprafața alpină a regiunii.
Aproape 70 de milioane de oameni locuiesc la mai puțin de o zi de mers cu mașina de una dintre aceste zone alpine, care includ habitate din Munții Verzi și Munții Albi și adăpostesc numeroase specii rare de plante cu flori, fiind puncte fierbinți ale biodiversității.
Cercetătorii au folosit imagini satelitare Landsat din perioada 1984–2024 pentru a delimita zonele alpine de la fiecare sit situat la sud de fluviul Sfântul Laurențiu, suficient de mari pentru a fi monitorizate din satelit, totalizând aproximativ 130 de kilometri pătrați. Au identificat 35 de zone alpine majore și au modelat schimbările de verdeață ale peisajului în timp.
Studiul notează că în alte regiuni, precum Alpii, pe măsură ce o zonă din apropierea vârfului muntelui se încălzește, linia copacilor avansează mai sus pe versant. În nord-estul Americii de Nord, situația este diferită: înverzirea semnificativă și înlocuirea plantelor alpine de către arbuști au loc în interiorul zonei alpine, nu doar acolo unde avansează linia copacilor.
Fenomenul a fost deosebit de evident în lanțul Presidential din New Hampshire și pe muntele Katahdin din Maine, unde înverzirea a fost pronunțată în interiorul zonei alpine, la altitudini mai mari. Creșteri ale vegetației au fost observate în rândul plantelor de stâncărie, al plantelor de tip pernă-tufă și al pajiștilor de rogoz.
Autorii avertizează însă că această creștere accelerată nu este neapărat pozitivă, dacă plantele alpine rare încep să fie eliminate prin concurență de o floră mai agresivă.
Printre factorii care influențează aceste schimbări ecologice se numără tendința generală de încălzire, caracteristicile peisajului precum înclinarea versantului și expunerea la soare, stratul de zăpadă, chimia solului și depunerile de azot provenite din emisiile centralelor electrice. Cercetătorii remarcă însă că ceea ce este notabil în această regiune este efectul vântului.
Toți munții din regiune au vânturi foarte puternice, mai ales iarna. Pe muntele Washington din Munții Albi, stația meteo cu personal a înregistrat cea mai mare viteză a vântului: 372 de kilometri pe oră. Vântul face ca zonele alpine să înceapă la altitudini mai joase decât ar fi normal la această latitudine, iar tendința de înverzire este încetinită pe versanții expuși vântului, dar se manifestă mai rapid pe versanții mai adăpostiți.
În a doua jumătate a secolului XX, acești munți au fost expuși la depuneri de azot provenite din emisiile centralelor electrice din Midwest, care au acționat ca un fertilizator pentru unele specii de plante. După modificările din 1990 ale Legii aerului curat, emisiile au scăzut, dar ecosistemul are nevoie de timp pentru a se adapta.
Una dintre provocările lucrului cu imagini satelitare din această regiune este acoperirea cu nori, care lasă mai puține zile cu cer senin pentru imagini decât în alte regiuni. Raritatea datelor mai vechi creează și riscul unei erori de observare: observațiile limitate din anii 1980 și 1990 pot face să pară că există o tendință acolo unde nu este. Pentru a rezolva acest lucru, echipa a dezvoltat o metodă care folosește fiecare observație sporadică din trecut pentru a produce cea mai bună estimare posibilă a condițiilor din acel moment.
O versiune pilot a acestei cercetări a fost realizată de Irene Ko, care a examinat 22 de zone alpine, demonstrând că subiectul merită studiat în continuare. Autorii speră că analiza lor regională a înverzirii alpine din nord-estul Americii de Nord poate contribui la informarea practicilor viitoare de gestionare și administrare a terenurilor și a ecosistemelor.
