Bombii pot ateriza pe flori în mișcare datorită unor strategii senzoriale combinate
Societățile de albine și bondari se confruntă zilnic cu provocarea de a ateriza pe flori care se clatină în vânt. Un nou studiu realizat de cercetători de la Universitatea Wageningen și Universitatea de Tehnologie din Delft aruncă lumină asupra modului în care bondarii reușesc să atingă o țintă care nu stă locului. Experimentele au fost publicate în Journal of the Royal Society Interface.
Pentru a studia acest comportament, echipa condusă de Chenyao Wang a amplasat o platformă circulară asemănătoare unei flori la intrarea unui stup, unde bondarii învățaseră să aterizeze pentru a se întoarce acasă. În timpul testelor, floarea artificială se mișca lateral cu o frecvență de două cicluri complete pe secundă, deplasându-se 2,5 centimetri în ambele părți față de poziția centrală.
Trei camere de mare viteză au înregistrat 48 de secvențe de aterizare. Echipa a reconstruit zborurile în trei dimensiuni pentru a separa două acțiuni simultane: deplasarea laterală pentru a urmări platforma și rotirea pentru a o menține în câmpul vizual. Rezultatele sugerează că bondarii folosesc aceleași tipuri de informații în moduri diferite pentru a îndeplini ambele sarcini.
Urmărirea florii și întârzierea controlată
Experimentele au arătat că albinele urmăreau îndeaproape mișcările laterale ale platformei, dar cu o întârziere în timp. Acest tipar le permitea să reacționeze la mișcarea percepută fără a fi nevoie să prezică traiectoria florii. Pentru a se deplasa lateral, bondarii se înclinau. Analiza celor mai lungi 10 înregistrări a arătat că înclinarea corespundea îndeaproape accelerației necesare pentru a redirecționa forța aerodinamică, similar modului în care acționează un elicopter.
O întrebare centrală a studiului a fost ce anume îi determină pe bondari să corecteze zborul și cu ce intensitate. Imaginea unei flori se poate mișca în câmpul vizual al albinei din cauza mișcării florii, a mișcării albinei sau a rotirii acesteia. Urmărirea doar a reacției la imagine nu dezvăluie care dintre aceste cauze influențează mișcarea insectei.
Cercetătorii au testat modele matematice care combinau fluxul optic — mișcarea aparentă a florii în câmpul vizual al albinei — cu rata de rotire a acesteia. Includerea rotirii a ajutat la separarea noii imagini cauzate de rotația albinei de mișcarea vizuală cauzată de deplasarea laterală față de floare. Pentru modelele de urmărire laterală, o regulă simplă s-a dovedit eficientă: un semnal combinat mai puternic producea o accelerație proporțional mai mare. Reproducerea rotirilor a necesitat un răspuns suplimentar la viteza de schimbare a fluxului optic.
Informațiile de poziție contează mai puțin decât mișcarea
Studiul a evidențiat și un alt indiciu posibil: distanța florii față de centrul câmpului vizual al albinei. Un studiu din 2025, la care au participat unii dintre aceiași cercetători, arătase că bondarii mențineau florile artificiale cu oscilație lentă aproape de centrul vederii. Aceasta susținea ideea că unghiul de vizualizare al florii ghidează apropierea.
În noul studiu, însă, eliminarea acestui unghi din modelul de rotire a modificat abia sesizabil performanța bondarilor. Indicii legate de mișcare s-au dovedit mai importante. Simulările ulterioare au explicat de ce: chiar și atunci când o albină simulată începea apropierea fără să se rotească, răspunsurile la mișcarea vizuală a florii puteau iniția o rotire spre țintă. În condițiile testate, reacția la mișcarea vizuală a florii putea ajuta astfel la menținerea acesteia în centru, fără o corecție separată pentru distanța față de centru.
Cercetătorii recunosc că experimentele au folosit doar mișcări laterale regulate. Ei sugerează că informațiile de poziție ar putea deveni mai utile atunci când rafalele de vânt fac florile să se miște imprevizibil. Testarea viitoare a strategiei propuse pe roboți zburători ar putea explora această limită, oferind totodată inginerilor o modalitate relativ simplă de a programa apropierea de o platformă de aterizare în mișcare.
