Viața marină și zgomotul subacvatic: ascidiile reacționează la vibrații, nu la presiunea sonoră
Activitățile umane precum transportul maritim, lucrările de construcții și alte intervenții modifică semnificativ condițiile acustice din oceane. Pentru a evalua impactul acestor zgomote asupra organismelor marine, cercetătorii măsoară de obicei presiunea sonoră. Totuși, aceste observații s-ar putea să nu fie suficient de detaliate pentru creaturile care trăiesc pe fundul mării.
O echipă de cercetători, coordonată de Dr. Mareike Huhn de la Departamentul de Zoologie Generală și Neurobiologie al Universității Ruhr din Bochum, a investigat modul în care ascidiile reacționează la zgomotul subacvatic. Ascidiile sunt tunicate mici, cu viață sedentară, care se atașează de fundul mării, de stânci sau de alte substraturi. Cercetătorii au descoperit că aceste animale nu răspund atât la presiunea sonoră, cât la vibrații. Rezultatele au fost publicate în revista Marine Biology.
Presiunea sonoră singură nu este suficientă
„Am examinat ascidia Halocynthia papillosa pentru a vedea care componente ale stimulilor vibroacustici de joasă frecvență declanșează răspunsuri comportamentale”, explică Til Böttner, care a realizat cercetarea în cadrul tezei sale de doctorat. „În experimente pe teren în Marea Mediterană și în condiții controlate de laborator, creaturile au răspuns cu contracții în principal la stimuli cuprinși între 50 și 800 de hertzi. Este interesant că aceste reacții au fost asociate cu vibrații crescute în substrat.”
În mod surprinzător, ascidiile nu au prezentat reacții comparabile nici la niveluri de presiune sonoră subacvatică ce depășeau 130 de decibeli, cu condiția ca vibrațiile substratului să rămână sub pragurile de reacție determinate. „Rezultatele arată că presiunea sonoră singură nu poate explica reacțiile comportamentale observate”, concluzionează Huhn.
O analiză atentă a sistemului nervos
Nu este încă sigur care structuri senzoriale percep stimulii mecanici. Totuși, ascidiile posedă celule mecanoreceptoare ciliate specializate în regiunea sifoanelor, în special în așa-numitul organ coronal. Acestea ar putea înregistra mișcări locale ale apei sau deformări mecanice. „Sunt necesare studii fiziologice și neurobiologice suplimentare pentru a determina dacă acești receptori sunt stimulați de mișcarea particulelor din apă sau de vibrațiile transmise prin substrat și manta”, spune Böttner.
Întrebări rămase fără răspuns
Presiunea sonoră, mișcarea particulelor și vibrațiile transmise prin substrat sunt strâns interconectate fizic în mediul subacvatic, în special la frecvențe joase. Acest lucru face imposibilă separarea completă a acestor factori, inclusiv în studiul actual. „Totuși, descoperirile arată că componentele mecanice ale sunetului subacvatic trebuie luate în considerare mai atent în examinarea organismelor bentonice”, afirmă cercetătorii din Bochum.
Studiile viitoare își propun să identifice care stimuli mecanici sunt percepuți efectiv și cum sunt procesați de sistemele senzoriale și neuronale. Pentru a realiza acest lucru, cercetarea desfășurată la Departamentul de Zoologie Generală și Neurobiologie al Universității Ruhr din Bochum combină biologia marină, bioacustica și neurobiologia pentru a înțelege mai detaliat efectele zgomotului subacvatic de origine umană. Activitatea a primit recunoaștere internațională: Böttner a obținut premiul pentru cea mai bună prezentare a unui cercetător la început de carieră la Întâlnirea Internațională a Tunicatelor (ITM).
