De ce „Trădătorii” este mai dificil decât pare pentru concurenți
Emisiunea „The Traitors”, în care un grup de „credincioși” încearcă să identifice un număr mic de trădători ascunși, pare simplă de urmărit de acasă. În realitate, în interiorul castelului lucrurile sunt mult mai complicate.
Teoria economică arată că întregul joc este construit astfel încât discuțiile dintre concurenți să fie practic inutile. Pentru toți jucătorii, conversația este „ieftină”: nimic din ce spun nu îi obligă, nimic nu poate fi verificat, iar dacă au vreun motiv să inducă în eroare, cuvintele lor nu pot fi luate de bune. Trădătorii pot pune întrebări istețe, pot lansa teorii sau se pot apăra cu convingere, dar credincioșii pot face exact același lucruri. Ascultarea declarațiilor este, prin urmare, sortită eșecului.
Cercetările arată și că detectarea mincinoșilor este mult mai grea decât credem. În peste 200 de studii, oamenii au identificat corect înșelăciunea în aproximativ 54% din cazuri, față de 50% cât ar da o monedă aruncată.
Există și problema aritmeticii. La începutul jocului, când pot fi trei trădători între 21 de jucători, orice nume ales are o șansă din șapte să fie corect. Pe parcurs, șansele se pot îmbunătăți, dar pentru aproape toată seria, o acuzație făcută fără dovezi reale rămâne mai probabil greșită decât corectă.
Fără dovezi reale, oamenii se agață de comportamente evidente: cineva a fost defensiv, altcineva a tăcut, altul a fost prea rapid să fie de acord. Un studiu a arătat că, atunci când li se oferă o descriere colorată alături de o statistică plictisitoare, descrierea câștigă și statistica este ignorată. Participanții au primit informația că un grup de 100 de profesioniști conține fie 70 de ingineri și 30 de avocați, fie invers, apoi o scurtă descriere a unei persoane considerate atentă, neinteresată de politică și pasionată de puzzle-uri matematice. Majoritatea au spus că persoana este probabil inginer, indiferent dacă inginerii reprezentau 70% sau doar 30% din grup.
Pentru a ilustra aceste teorii economice, un economist a organizat o versiune a jocului cu 13 studenți. Șase studenți, dintre care doi trădători, au stat în fața sălii. Timp de patru runde de aproximativ cinci minute, grupul a dezbătut identitatea trădătorilor, iar clasa a votat de pe telefoane pentru eliminarea unui jucător. Fiecare dintre cei șase a primit un card cu o observație despre alt jucător, generată aleatoriu înainte de atribuirea rolurilor și fără nicio valoare reală.
Prima rundă a urmat tiparul des întâlnit la televizor: fără alte indicii, jucătorii l-au ales pe cel mai vocal student, iar încrederea lui a fost interpretată ca vinovăție. Toți au votat pentru eliminarea lui, în afară de el însuși. Era credincios. În a doua rundă, suspiciunea s-a îndreptat spre cei doi care conduseseră acuzația din prima rundă, pe teoria că un trădător ar putea dirija grupul spre o victimă nevinovată. Teoria a fost pe jumătate corectă: unul dintre ei era într-adevăr trădător, dar clasa l-a eliminat pe celălalt. Abia în a treia rundă jucătorii au început să raționeze pe baza dovezilor care nu puteau fi falsificate: cine a votat pentru cine. Sistemul a funcționat, ambii trădători au fost prinși, iar ultimii doi credincioși au câștigat.
Publicul a votat aproape în unanimitate cu cei șase când aceștia au fost de acord și s-a divizat când aceștia s-au contrazis. După joc, trădătorii și-au explicat metodele: unul a ales să fie vocal și să conducă acuzațiile, celălalt a rămas tăcut, a pus puține întrebări și a votat cu celălalt trădător. Ambele strategii sunt compatibile cu jocul unui credincios, de aceea niciuna nu i-a trădat. Mai mulți jucători au recunoscut că observațiile fără sens de pe carduri le-au influențat suspiciunile, deși nu au spus asta cu voce tare în timpul jocului. Toți cei patru credincioși s-au declarat încrezători, chiar și în rundele în care au greșit.
La versiunea TV, telespectatorul știe de obicei identitatea trădătorilor de la început. Și, deși totul este mai greu decât pare, greșelile, încrederea nejustificată, minciunile și teoriile sunt exact ceea ce face emisiunea atât de captivantă.
