Programele de bike-sharing, o soluție pentru reducerea emisiilor și a congestiei urbane
Transporturile sunt responsabile pentru aproape un sfert din emisiile de gaze cu efect de seră din Canada, iar în zona metropolitană Vancouver aproximativ 40% din emisii provin din acest sector. Problemele depășesc însă gazele cu efect de seră: poluarea aerului urban, expunerea populațiilor de pe marginea drumurilor la poluanți toxici, traficul, congestia și riscurile pentru siguranța rutieră. În 2015, poluarea aerului cauzată de transporturi a fost asociată cu peste 1.200 de decese premature în Canada.
Sistemele de micromobilitate partajată, precum programele de închiriere de biciclete și trotinete, oferă o soluție promițătoare. Utilizatorii nu trebuie să dețină un vehicul și nu se preocupă de parcare, depozitare, securitate sau întreținere. Aceste programe sunt ușor accesibile și potrivite pentru deplasările scurte în zonele urbane dense.
O analiză recentă a programului de bike-sharing din Vancouver a arătat că aproximativ 29% din deplasările zilnice sunt făcute cu automobilul, iar circa 7% cu biciclete personale sau partajate. Majoritatea deplasărilor scurte au o distanță medie de aproximativ 2 km, în timp ce deplasările de agrement sunt mult mai lungi, în medie 10 km. Bicicletele electrice tind să acopere distanțe ușor mai mari în ambele categorii.
Un aspect important este că aproximativ 11% din toate deplasările zilnice sunt clasificate ca fiind potrivite pentru bicicletă, dar nu și pentru mers pe jos – prea lungi pentru a fi atractive pietonal, dar încadrate în distanța practică de ciclism. Aceste deplasări reprezintă un grup promițător pentru înlocuirea cu bike-sharing.
Comparația cu o mașină convențională pe combustibil fosil arată că, la nivelul actual de utilizare, aproximativ 18 biciclete partajate sunt necesare pentru a obține aceeași reducere anuală a emisiilor de eșapament ca eliminarea unei mașini. Însă beneficiul real apare la utilizare intensivă: în scenariul de utilizare ridicată, doar cinci biciclete partajate pot oferi aceeași reducere de gaze cu efect de seră ca eliminarea unei mașini convenționale. Valoarea ecologică a bike-sharing depinde astfel nu doar de numărul de biciclete disponibile, ci de cât de des înlocuiesc ele deplasările care altfel s-ar face cu mașina.
Electrificarea vehiculelor nu rezolvă toate problemele. Guvernul federal vizează ca 75% din mașinile vândute să fie electrice până în 2035, dar vehiculele electrice ocupă același spațiu rutier ca mașinile convenționale, sunt în general mai grele și produc emisii de particule ne-exhaustive din uzura anvelopelor, frânelor și a drumului. În plus, producția vehiculelor și bateriilor poate fi intensivă în carbon, iar generarea energiei electrice în unele provincii canadiene se bazează parțial pe combustibili fosili.
Există deja multiple alternative la mașina personală: transportul public, serviciile de mobilitate partajată, transportul activ (mersul pe jos și ciclismul), micromobilitatea partajată (biciclete și trotinete electrice) și combinații ale acestora. Toate pot reduce dependența de mașina personală și numărul de kilometri parcurși cu automobilul.
Studiul nu a examinat în detaliu cum ar putea fi crescută utilizarea bike-sharing, dar cercetări ulterioare se concentrează pe acest aspect. Strategiile posibile includ costuri reduse pentru utilizatori și conexiuni mai bune între stațiile de bike-sharing și nodurile de transport public. Companiile ar putea coopera cu operatorii de transport pentru a facilita călătorii multimodale fără întreruperi și pentru a integra tarifele, astfel încât oamenii să poată plăti bike-sharing-ul cu cardul de transport.
Indiferent de combinația de soluții care se dovedește cea mai eficientă, cercetarea indică o oportunitate clară: bike-sharing-ul are un potențial considerabil neexploatat de a decarboniza transportul urban. Spre deosebire de multe alte strategii cu emisii reduse, el poate face acest lucru înlocuind complet deplasările cu mașina, nu doar înlocuind un tip de mașină cu altul.
