Veverița roșie, amenințată de competiție și boală
Veverița roșie eurasiatică este singura specie nativă de veveriță din Regatul Unit. Altădată răspândită în Anglia, Scoția, Țara Galilor și Irlanda, cu populații estimate la milioane de exemplare, ea a dispărut de pe până la 95% din aria sa istorică din Anglia. Scoția adăpostește acum aproximativ 75% din veverițele roșii rămase în Marea Britanie, iar populații mai mici supraviețuiesc în nordul Angliei, în părți din Țara Galilor și Irlanda de Nord și pe insule precum Isle of Wight și Brownsea Island. Se estimează că mai există circa 287.000 de veverițe roșii în Marea Britanie, dintre care mai puțin de 40.000 în Anglia. Specia este clasificată ca periclitată în Anglia și Țara Galilor și aproape amenințată în Scoția.
Competiția cu veverița cenușie
Declinul a început odată cu introducerea veveriței cenușii estice din America de Nord la sfârșitul secolului al XIX-lea. Veverițele cenușii s-au răspândit rapid, ajungând la circa 2,7 milioane de exemplare. Cele două specii au cerințe ecologice similare, cu o suprapunere de aproximativ 70%, ceea ce le aduce în competiție directă pentru hrană și spațiu. Veverița cenușie, mai mare, poate folosi o gamă mai largă de resurse, inclusiv ghinde bogate în taninuri, pe care veverița roșie le digeră mai greu. De asemenea, își poate construi rezerve mai mari de energie pentru iernile grele și se adaptează ușor la mediul urban, reproducându-se rapid și trăind la densități mai mari.
Boala care decimează populațiile
Pe lângă competiție, veverițele cenușii pot purta virusul vărsatului veveriței fără a fi afectate grav. Pentru veverițele roșii, însă, infecția este devastatoare: provoacă leziuni dureroase ale pielii care le îngreunează hrănirea, hidratarea și mișcarea, cu rate ridicate de mortalitate. În timpul unei epidemii în Merseyside în 2008, populația locală de veverițe roșii a scăzut cu aproape 90% în puțin peste un an. Cercetările arată că populațiile de veverițe roșii pot scădea de până la 25 de ori mai repede atunci când virusul este prezent la veverițele cenușii, comparativ cu efectul competiției singure.
De ce rezistă veverița roșie în unele zone
Habitatul joacă un rol esențial. Veverița cenușie prosperă în pădurile de foioase, în timp ce veverița roșie supraviețuiește mai bine în pădurile mari dominate de conifere. Pădurile extinse de conifere din Scoția susțin aproximativ trei sferturi din populația rămasă. Insulele precum Isle of Wight și Brownsea Island sunt protejate natural de colonizarea veverițelor cenușii. În Merseyside, bastionul veveriței roșii se află pe coasta vestică, ceea ce permite concentrarea eforturilor de control al veverițelor cenușii pe direcția estică. Programele coordonate din Scoția au limitat răspândirea veveriței cenușii la sud de linia Highland.
Rolul jderului de piatră și al cercetării
Revenirea jderului de piatră nativ a coincis cu scăderea populațiilor de veverițe cenușii și cu îmbunătățirea situației veverițelor roșii în unele zone. Cercetările sugerează că jderul afectează mai mult veverița cenușie decât pe cea roșie, oferindu-le astfel un avantaj acestora din urmă. Oamenii de știință caută însă și soluții directe: fezabilitatea unui vaccin împotriva vărsatului veveriței, utilizarea geneticii pentru gestionarea populațiilor mici și izolate și reducerea fertilității veverițelor cenușii printr-un contraceptiv oral, o metodă mai umană de a le scădea numărul la scară largă. Cercetările privind modul în care veverițele roșii se adaptează la mediul urban oferă date esențiale pentru strategiile de conservare.
Perspective pentru viitor
Există motive de speranță. Proiectele de conservare au arătat că populațiile de veverițe roșii pot supraviețui și chiar se pot extinde atunci când veverițele cenușii sunt controlate și habitatul este protejat. Noi abordări, precum controlul fertilității veverițelor cenușii, restaurarea habitatului și revenirea jderului de piatră, ar putea oferi instrumente suplimentare. Totuși, recuperarea nu este garantată: conservarea necesită resurse și finanțare pe termen lung, iar veverița cenușie este ferm stabilită în mare parte din Marea Britanie. Este puțin probabil să fie eradicate complet sau ca veverița roșie să revină în toate pădurile pe care le ocupa altădată. Cu eforturi susținute, există totuși șansa reală de a proteja populațiile rămase și, în unele locuri, de a le ajuta să se refacă.
