Auditorii și investitorii evaluează diferit abaterile directorilor executivi
Un studiu recent arată că auditorii care privesc situația din perspectiva unui investitor sunt semnificativ mai predispuși să considere infracțiunile liderilor corporativi drept probleme materiale pentru publicul investitor. În schimb, în exercitarea atribuțiilor profesionale, auditorii tind să evalueze abaterile conducerii executive ca având o relevanță mai redusă pentru performanța financiară a companiilor.
Această diferență reflectă un „decalaj de așteptare” între modul în care auditorii își definesc activitatea și presupunerile publicului, potrivit Eileen Taylor, profesoară de contabilitate și coautoare a lucrării. Conform standardelor profesionale stabilite de Public Company Accounting Oversight Board (PCAOB), o informație este materială dacă există o „probabilitate substanțială” ca aceasta să modifice semnificativ „ansamblul total de informații” disponibile în viziunea unui „investitor rezonabil”.
Studiul „The Relevance and Materiality of Illegal Acts: Examining Auditor and Investor Judgments”, publicat în Journal of Business Ethics, a urmărit să cuantifice acest decalaj. Cercetătorii au chestionat 163 de persoane, dintre care aproximativ două treimi erau profesioniști în audit, actuali sau foști. Participanții au fost împărțiți în două grupuri: unul cu rol de „auditor”, celălalt cu rol de „investitor”.
Rezultatele arată că cei din grupul auditorilor erau mai predispuși să considere actele ilegale ale liderilor drept nerelevante pentru situațiile financiare ale firmelor, în timp ce investitorii percep o legătură puternică între comportamentul ilegal al unui director executiv și performanța companiei.
În mod tradițional, auditorii nu analizează dincolo de documentele și situațiile financiare ale unei companii în căutarea problemelor materiale. Taylor, care este și contabil public autorizat, a declarat că există o tensiune între a raporta comportamentul conducerii și a păstra relația cu clientul.
„Dacă raportăm, ne periclăm relația cu clientul. Aceasta este tensiunea, iar totul se întoarce la modul în care auditorii sunt plătiți de clienții lor”, a explicat ea.
Întrebată cum ar putea fi abordat acest decalaj, Taylor a sugerat organizarea unui grup de discuții cu investitori. Ea a menționat că, odată ce oamenii intră în rolul de auditor, este dificil să se detașeze de această perspectivă, iar părtinirea de grup poate influența judecata.
Taylor a explicat că această temă este interesantă deoarece profesia s-a confruntat dintotdeauna cu un decalaj între așteptările publicului și ceea ce auditorii sunt dispuși să facă. Ea a subliniat și existența unui conflict de interese inerent, deoarece compania auditată este cea care plătește auditorul.
În ceea ce privește receptivitatea profesiei la această critică, Taylor a arătat că există o perspectivă tradițională potrivit căreia auditorii nu sunt experți în acte ilegale, iar faptele personale ale unui director executiv nu intră în atribuțiile lor. Ea a dat exemplul fraudelor de la Enron, unde unii au argumentat că sumele implicate nu erau materiale raportat la dimensiunea companiei, deși investitorii le considerau relevante pentru încrederea în management.
Cercetătoarea a menționat că o nouă lucrare examinează raportarea privind criteriile de mediu, sociale și de guvernanță (ESG), pornind de la cazul unei companii auto care nu a fost sinceră cu privire la durata de viață a bateriilor. Studiul analizează diferențele de percepție între auditori, investitori și clienți cu privire la integritatea acestor informații, într-un domeniu cu mai puține reglementări decât raportarea financiară.
