Hoitari australieni: nu mănâncă orice, ci aleg ca la un bufet
Când cercetătorii vorbesc despre animalele care se hrănesc cu hoituri, imaginea obișnuită este aceea a unui animal care dă peste o carcasă, mănâncă tot ce poate și apoi se retrage. Un studiu recent arată însă că lucrurile stau altfel: aceste animale aleg părțile carcasei în funcție de conținutul nutrițional, asemenea unor consumatori care își compun farfuria dintr-un bufet.
Ca orice aliment, o carcasă conține o varietate de macronutrienți – carbohidrați, lipide și proteine – în părți diferite. La fel cum un ou are albușul bogat în proteine și gălbenușul mai gras, diferite regiuni ale unui animal mort oferă recompense nutriționale diferite. Cercetarea, publicată în Royal Society Open Science, a urmărit ce părți dintr-o carcasă preferă fiecare specie de hoitar.
40 de canguri monitorizați, trei specii urmărite
Echipa a monitorizat carcasele a 40 de canguri cenușii estici din Munții Albaștri din New South Wales, pe parcursul unei veri și al unei ierni, folosind camere de supraveghere pentru a înregistra toată activitatea. Cele trei specii comune și importante de hoitari din zonă sunt dingo, acvila de stepă australiană și vulpea roșie. Cercetătorii au notat părțile corpului pe care le consumau și durata fiecărei hrăniri.
Când acvilele ajungeau primele la o carcasă intactă, alegeau constant să se hrănească la cap și la abdomen, în timp ce dingoii vizau cel mai des coada. Vulpile, în schimb, au fost concurate pentru partea preferată: dingoii și acvilele ajungeau mereu primele la resursă, astfel încât vulpile s-au mulțumit cu resturile.
De ce contează cine ajunge primul
Rezultatul nu este în totalitate surprinzător, deoarece dingoii și acvilele sunt clasificate drept hoitari de vârf. Aceasta înseamnă că sunt speciile dominante în comunitățile lor și structurează ecosistemul din jur. Ca hoitari de vârf, ajung foarte repede la carcase și pot consuma cantități mari de biomasă într-un timp scurt. Pentru că sosesc primii și consumă părțile preferate, vulpile au mai puține opțiuni.
Alegerile hoitarilor de vârf au arătat clar o preferință pentru zonele bogate în grăsimi. Cangurii sunt animale în general slabe, dar depozitează grăsime concentrată în câteva locuri-cheie: la baza cozii, în jurul organelor interne și în creier. Compoziția carcasei se schimbă însă pe măsură ce aceasta se descompune. Dacă zonele bogate în grăsimi au fost vizate la început, preferințele s-au modificat în timp. Cel mai vizibil, acvilele au trecut spre zone mai dense în proteine, precum membrele posterioare musculoase ale cangurului.
Iarna schimbă meniul
Analiza pe sezoane a scos la iveală un alt aspect interesant. Atât dingoii, cât și acvilele au crescut hrănirea la nivelul abdomenului iarna, comparativ cu vara. Condițiile mai reci și lipsa hranei alternative pot spori importanța grăsimilor în dieta hoitarilor. Acest lucru ar putea explica și preferința puternică pentru zonele bogate în grăsimi în momentul în care hoitarii de vârf descopereau carcasele.
Se credea cândva că animalele sălbatice se hrănesc pentru a obține cât mai multă hrană cu un efort cât mai mic. Astăzi se știe însă că ele trebuie să echilibreze diferite cerințe nutriționale, un principiu cunoscut drept geometrie nutrițională. Acesta explică modul în care animalele aleg ce să mănânce pentru a obține echilibrul potrivit de nutrienți – practic, au un contor intern care le împiedică să consume prea mult sau prea puțin dintr-un anumit macronutrient.
Mai mult decât o simplă competiție
Cercetarea arată că hoitarii iau decizii informate cu privire la ce mănâncă dintr-o carcasă: par să prioritizeze părțile bogate în grăsimi, după care trec spre alte zone. Disponibilitatea acestor părți depinde însă de cine are primul acces. Așa că data viitoare când vedeți un animal mort pe marginea drumului, merită să vă amintiți că este probabil locul unor interacțiuni complexe, în care hoitarii concurează pentru partea preferată din bufet.
