Filosofia japoneză oferă o nouă perspectivă asupra educației
Educația modernă este modelată în principal de abordări care pun accent pe eficiență, pe rezultate măsurabile, pe predicție și pe capacitatea de a rezolva probleme prin intervenție rațională. Această abordare este asociată cu ceea ce este cunoscut drept „raționalitate tehnologică” și este valoroasă pentru organizarea proceselor educaționale, dar poate fi insuficientă atunci când vine vorba despre experiențe precum suferința, pierderea, boala, dezastrul și vulnerabilitatea, care nu pot fi prevăzute sau controlate.
În acest context, profesorul Fumio Ono, de la Facultatea de Studii Globale și Regionale din cadrul Universității Doshisha din Japonia, a explorat modul în care filosofia educației ar putea răspunde experiențelor de suferință. Studiul său, publicat online în Educational Philosophy and Theory la 1 septembrie 2026, acordă o atenție deosebită filosofiei japoneze ca tradiție modelată prin intersecții continue între gândirea orientală și cea occidentală. Cercetarea ridică întrebarea cum ar putea aceste resurse intelectuale să contribuie la o filosofie capabilă să răspundă evenimentelor de catastrofă globală.
Vorbind despre inspirația din spatele studiului, Ono explică: „Evenimentele devastatoare din martie 2011, inclusiv Marele Cutremur din Estul Japoniei și dezastrul nuclear de la Fukushima, m-au făcut să realizez că era necesar să dezvolt o formă de gândire capabilă să răspundă unor astfel de evenimente neașteptate și catastrofale.”
Ono își dezvoltă argumentul prin analiză filosofică. El reunește mezologia lui Augustin Berque (fūdo-gaku), care explorează relația dintre oameni și mediul lor, și „logica lemei” a lui Tokuryu Yamauchi, o abordare non-aristotelică fundamentată pe filosofia Madhyamaka a lui Nāgārjuna, care permite o cale de „mijloc” dincolo de distincțiile binare convenționale. Pornind de la aceste perspective, autorul dezvoltă ideea de „cunoaștere a pathosului”, o abordare care recunoaște pasivitatea, suferința, vulnerabilitatea, fragilitatea și aspectele incontrolabile ale existenței umane.
Filosofia pathosului propusă ar putea avea implicații pentru școli, universități, consiliere, asistență medicală și servicii sociale. În loc să se concentreze doar pe întrebarea „Ce ar trebui făcut pentru a rezolva o problemă?”, practicienii ar putea să se concentreze pe „Ce trăiește o persoană?”. Această abordare încurajează o implicare mai profundă în experiențele de suferință, recunoscându-le ca aspecte semnificative ale vieții umane, și nu doar ca probleme ce trebuie eliminate. Filosofia atrage, de asemenea, atenția asupra experiențelor care nu se încadrează clar în categorii precum puternic sau slab, succes sau eșec, normal sau anormal, victimă sau făptaș, făcând loc complexității și contradicțiilor experiențelor umane.
Studiul analizează și ceea ce se întâmplă după catastrofă și pierdere. Dezastrele, războiul, doliul, boala și crizele sociale pot perturba valorile stabilite ale oamenilor și înțelegerea lor asupra lumii. Cercetarea sugerează că educația poate juca un rol nu doar în restabilirea cunoștințelor și abilităților, ci și în ajutarea oamenilor să dea sens celor trăite și să-și reconstruiască înțelegerea despre sine și despre lumea din jur.
„Prin filosofia pathosului propusă, educația poate fi înțeleasă nu doar ca o modalitate de a dezvolta abilitățile oamenilor, ci și ca o cale de a-i ajuta să dea sens suferinței și să-și reconfigureze relația cu lumea”, notează Ono.
Privind în perspectivă, Ono sugerează că această perspectivă ar putea contribui la o transformare pe termen lung a culturii educaționale. În următorii cinci până la zece ani, practica educațională ar putea acorda o valoare mai mare capacității educatorilor nu doar de a rezolva rapid probleme, ci și de a răspunde suferinței și de a rămâne în situații în care nu există răspunsuri simple. De asemenea, ar putea încuraja o schimbare de la individualizarea suferinței asociate eșecului, bolii, pierderii și dezastrului, recunoscându-le ca experiențe sociale și relaționale.
Studiul pledează pentru o înțelegere mai largă a valorilor educaționale. Dincolo de realizările măsurabile, eficiență și dezvoltarea abilităților, educația ar putea recunoaște și sensibilitatea față de ceilalți, crearea de sens, transformarea personală și restabilirea relațiilor. Aducând ideile filosofice japoneze în dialog cu tradiții orientale și occidentale mai largi, studiul propune o filosofie a educației care poate răspunde nu doar suferinței individuale, ci și sistemelor de credințe și valori contestate de catastrofe și crize globale.
