Neîncrederea în presă și justiție poate favoriza declinul democratic
Un studiu recent arată că neîncrederea în instituțiile de supraveghere, precum presa și instanțele, poate slăbi capacitatea cetățenilor de a sancționa politicienii care subminează democrația. Cercetarea, semnată de politologii Robert Gulotty și Zhaotian Luo, sugerează că reacțiile de tip „fake news” pot împiedica alegătorii să ia măsuri împotriva abuzurilor de putere.
Autorii au construit un model de teorie a jocurilor cu trei actori: cetățenii, deținătorii puterii și organismele de supraveghere. În acest cadru, cetățenii pot elimina un politician care subminează democrația, descurajând astfel astfel de acțiuni. Problema apare atunci când faptele contestate sunt ambigue și nu pot fi încadrate clar ca subminare a democrației sau ca simple decizii politice controversate.
Studiul identifică două forme de declin democratic greu de observat. Prima este subminarea prin ascundere, când o preluare abuzivă de putere sau un act de corupție trece neobservat până în momentul în care devine evident, precum scandalul Watergate al președintelui Richard Nixon. A doua este subminarea sub pretextul unei justificări: cetățenii trebuie să fie atenționați cu privire la comportamentele suspecte și, totodată, să creadă că acuzațiile sunt corecte.
Cercetătorii subliniază că organismele de supraveghere responsabile tind să fie mai prudente atunci când critică politicienii aflați la putere, pentru a-și păstra credibilitatea. Această prudență creează însă o dilemă: dacă un organism de supraveghere este contestat de politicianul vizat, cetățenii pot interpreta criticile ca fiind ostile la adresa acestuia, mai degrabă decât ca dovezi ale unor abateri reale.
„Dacă ești cetățean sau alegător și auzi o critică, cine este mai probabil să transmită acel semnal? Genul de supraveghere care îl vânează pe președinte”, a explicat Gulotty. „Ajungi să afli mai multe despre faptul că acești oameni îl vânează pe cel aflat la putere decât despre critica în sine. Numim asta efectul de știri false.”
Studiul distinge între o supraveghere eficientă și una ineficientă prin efectele pe care le are asupra comportamentului politicianului, asupra învățării de către alegători și asupra tipului de declin democratic care se produce. Atunci când supravegherea este eficientă, criticile garantează înlăturarea politicianului și descurajează acțiunile care pot fi confundate cu subminarea democrației. Când supravegherea este ineficientă, avertismentele sunt ignorate, iar politicianul acționează fără constrângeri.
Prudența și efectul de știri false se întăresc reciproc, notează autorii. În încercarea de a evita alarmele false, orice critică poate ajunge să pară o campanie de denigrare. Cercetarea subliniază astfel limitele constrângerilor formale sau legale asupra puterii și riscul pe care îl reprezintă pentru instituțiile democratice amenințarea la adresa capacității organismelor de supraveghere de a-și desfășura activitatea.
