Restaurarea cursurilor de apă îmbunătățește biodiversitatea, dar nu garantează refacerea funcțiilor ecosistemice
Măsurile de restaurare a râurilor și pârâurilor reușesc adesea să îmbunătățească structura habitatelor și diversitatea biologică, însă procesele ecologice fundamentale nu se refac automat odată cu acestea. Aceasta este concluzia principală a unei meta-analize internaționale coordonate de Centrul Helmholtz pentru Cercetări de Mediu (UFZ), publicată în revista Global Change Biology.
Cercetătorii atrag atenția că Regulamentul european privind restaurarea naturii, adoptat în 2024, stabilește refacerea funcțiilor ecosistemice ca obiectiv al restaurării cursurilor de apă. Studiul arată însă că măsurile convenționale, concentrate în principal pe refacerea structurii fizice a râurilor, nu sunt neapărat suficiente pentru atingerea acestui obiectiv.
Peste 280 de situri analizate pe patru continente
Echipa internațională, formată din ecologi specializați în ecosisteme de apă dulce din 13 instituții de cercetare, a analizat 66 de studii științifice pentru a evalua modul în care funcțiile ecosistemice răspund la restaurare și dacă acestea se refac în paralel cu biodiversitatea. Au fost examinate date de la 281 de situri de cursuri de apă din Europa, America de Nord, Asia și Oceania.
Din cele 27 de parametri funcționali identificați, nouă au avut suficiente date comparabile pentru meta-analiză. Printre aceștia se numără producția primară brută, captarea nutrienților, denitrificarea și descompunerea materiei organice — indicatori ai unor procese esențiale în ecosistemele de apă dulce.
Biodiversitatea nu implică refacerea funcțiilor
„Restaurarea hidromorfologică poate îmbunătăți structura biologică, dar funcțiile ecosistemice nu se refac automat ca urmare a acesteia. Rezultatele noastre arată că îmbunătățirile structurii cursurilor de apă sau refacerea biologică nu indică neapărat că funcțiile ecosistemice au fost recuperate”, explică Ulrike Haase, autoarea principală a studiului și cercetătoare doctorală la Universitatea Tehnică din Dresda.
Cercetătorii au constatat și o variație considerabilă a efectelor măsurilor de restaurare asupra funcțiilor ecosistemice. Dintre cele nouă funcții studiate, denitrificarea a fost singura pentru care ratele au fost semnificativ mai scăzute în cursurile de apă restaurate decât în cele degradate. Potrivit doctorului Mario Brauns, ecolog la UFZ și coordonator al studiului, acest lucru nu înseamnă neapărat o deteriorare a funcției, ci poate reflecta o încărcare mai redusă cu nutrienți.
Pentru celelalte funcții nu s-au găsit diferențe clare între cursurile de apă restaurate și cele degradate. „Acest lucru arată că măsurile de restaurare utilizate în mod obișnuit până în prezent nu sunt de obicei suficiente, prin ele însele, pentru a asigura o refacere măsurabilă a funcțiilor ecosistemice studiate”, spune Brauns. În schimb, caracteristicile biologice precum diversitatea speciilor, abundența și biomasa s-au îmbunătățit în general după restaurare.
Necesitatea unor indicatori funcționali standardizați
Funcțiile ecosistemice au primit puțină atenție în evaluările măsurilor de restaurare, deși Strategia UE pentru Biodiversitate 2030 solicită explicit refacerea funcțiilor naturale ale râurilor, iar Cadrul global pentru biodiversitate Kunming–Montreal identifică de asemenea restaurarea funcțiilor ecosistemice ca obiectiv.
„Cuantificarea funcțiilor ecosistemice precum producția primară brută sau captarea nutrienților necesită adesea efort considerabil”, spune Brauns. Comparativ cu biodiversitatea, funcțiile ecosistemice nu dispun încă de proceduri de evaluare larg standardizate și de valori de referință adecvate. Aceste standarde devin necesare întrucât Regulamentul european privind restaurarea naturii identifică funcțiile ecosistemice ca obiectiv al restaurării râurilor și pârâurilor.
Prin urmare, funcțiile ecosistemice trebuie măsurate direct și evaluate față de condiții de referință adecvate pentru a dezvolta indicatori funcționali ai succesului măsurilor de restaurare. „Prioritatea principală este dezvoltarea și standardizarea în continuare a indicatorilor funcționali pentru uz practic. Trebuie să integrăm acești indicatori în monitorizarea și evaluările viitoare ale succesului restaurării”, concluzionează Brauns. Metricile științifice necesare există deja, însă trebuie conectate la condiții de referință adecvate și traduse în abordări compatibile cu sistemele existente de monitorizare și raportare.
