Lidar aeropurtat dezvăluie ritmuri inegale de retragere a falezelor californiene
Falezele care alcătuiesc aproximativ 70% din coasta Californiei sunt remodelate constant de ploaie, valuri și alte forțe geologice. Eroziunea lor amenință infrastructura critică — autostrăzi, căi ferate, locuințe, parcuri și puncte de acces public — iar prăbușirea falezelor reprezintă un pericol serios și pentru turiștii de pe plaje. Din acest motiv, monitorizarea schimbărilor de-a lungul coastei a devenit o prioritate pentru stat.
Ratele anterioare de eroziune a falezelor datau de un deceniu. Pentru a acoperi această lipsă, cercetătorii de la Instituția de Oceanografie Scripps din cadrul Universității din California, San Diego, au colectat în 2023 noi date lidar aeropurtate și au dezvoltat metode pentru cartografierea eroziunii și retragerii falezelor. Lidarul este o tehnologie de teledetecție care folosește un scanner laser pentru a crea modele tridimensionale precise ale suprafeței Pământului.
Măsurătorile dintre 2016 și 2023 au arătat că schimbarea a fost foarte inegală de-a lungul coastei. În unele zone critice de retragere, suprafața de teren pierdută pe parcursul celor șapte ani a depășit 800 de încărcături de camion basculant pentru fiecare yard (0,91 metri) de linie de coastă. La nivel statal, 65% dintre faleze au înregistrat o schimbare măsurabilă peste pragurile studiului.
Zonele cu cele mai rapide retrageri se află în principal în centrul și nordul Californiei. Unele sectoare au înregistrat rate ce depășesc 70 de picioare (21 de metri) pe an, cum este cazul zonei Lost Coast Headlands din comitatul Humboldt, unde s-a produs o alunecare de teren care a implicat peste 1,4 milioane de yarzi cubi (1,1 milioane de metri cubi) de rocă și sol.
„Șaptezeci de picioare (21 de metri) pe an este mult; pe parcursul celor șapte ani de studiu aceasta înseamnă mai mult decât lungimea unui teren de fotbal”, a declarat Adam Young, geomorfolog coastal la Scripps și coautor al studiului.
Rate de retragere a vârfului falezei ce depășesc 10 picioare (3 metri) pe an au fost observate și în King Range, Parcul Național Redwood, Point Reyes National Seashore, Big Sur, în apropierea localității Martins Beach, la Baza Forțelor Spațiale Vandenberg, la El Capitan State Beach și la Palos Verdes.
„Falezele nu sunt stabile. Se erodează și se prăbușesc în timp”, a spus Danghan Xie, profesor asistent și geomorfolog coastal la Universitatea din Maryland, autor principal al studiului, care a realizat cercetarea în calitate de cercetător postdoctoral la Scripps. „Am văzut multe reportaje triste despre alunecări de teren fatale pe faleze. Este imprevizibil și un pericol semnificativ pentru comunitatea de pe coastă.”
Pentru planificarea și gestionarea coastei este esențial să se știe unde și cu ce ritm se prăbușesc falezele. De aceea, Young și colegii săi au creat un site public, California Coastal Cliff Erosion Viewer, unde toate aceste informații sunt disponibile și care urmează să fie actualizat pe măsură ce apar date noi.
„Acest program de monitorizare colectează date lidar de două ori pe an în tot statul California, iar noi folosim datele pentru a actualiza ratele la nivel anual și sezonier”, a explicat Young. „O serie temporală detaliată a schimbărilor falezelor nu există în multe zone, ceea ce îngreunează construirea unor modele predictive mai bune. Proiectul creează date sistematice actualizate periodic pentru o planificare coastală mai bună.”
Deși există planuri de a urmări schimbările legate de El Niño în această iarnă, finanțarea proiectului se încheie în 2027. Rezultatele au fost publicate în revista International Journal of Applied Earth Observation and Geoinformation. Pe lângă Xie și Young, la studiu au contribuit Luc Lenain, co-investigator principal, și Hironori Matsumoto de la Scripps, precum și Zuzanna Swirad de la Academia Poloneză de Științe.
