Compostarea umană devine opțiune legală în Australia
New South Wales a devenit primul stat australian care a adoptat o legislație ce permite „compostarea umană”, cunoscută tehnic drept reducere organică naturală și denumită legal „terramație”. Procesul folosește microorganisme pentru a transforma rămășițele umane într-un material asemănător compostului. Până acum, în Australia alegerea se făcea tradițional între înhumare și incinerare, însă preocupările privind impactul asupra mediului, spațiul limitat din cimitire și dorința pentru alternative sustenabile au stimulat interesul pentru noi abordări, inclusiv înhumarea naturală, incinerarea cu apă și incinerarea în giulgiu, fără sicriu.
Cum se descompune un corp
Descompunerea începe la scurt timp după moarte. Pe măsură ce celulele se destramă, microorganismele care trăiesc deja în corp, împreună cu cele din mediul înconjurător, încep să descompună țesuturile. Insectele care se hrănesc cu stârvuri, în special muștele și gândacii, pot consuma țesuturile moi cu o viteză remarcabilă atunci când temperatura, umiditatea și accesul la corp sunt favorabile. Corpul nu dispare pur și simplu, însă durata și amploarea transformării depind de condiții, procese și materiale.
Înhumarea tradițională plasează de obicei corpul într-un sicriu, la 1,5–2,7 metri adâncime. În funcție de modul de pregătire a corpului și de condițiile de mediu, descompunerea poate dura ani sau chiar decenii. Într-o cercetare asupra a 408 corpuri umane exhumerate din cimitire din nordul Italiei, s-a constatat că trupurile plasate în morminte de piatră sigilate puteau avea nevoie de peste 40 de ani pentru scheletizare, etapa finală în care tot țesutul moale dispare și rămân doar oasele. În schimb, corpurile înhumate în sol nisipos sau pietros au devenit schelete în mai puțin de 10 ani.
Cum funcționează terramația
Terramația accelerează descompunerea naturală în condiții controlate. Corpul, învelit într-un giulgiu natural, este plasat într-un recipient special conceput, împreună cu materiale organice precum așchii de lemn, paie și lucernă. Acestea ajută la menținerea umidității și a fluxului de aer necesare microorganismelor pentru a descompune țesuturile. Temperaturile de aproximativ 55–70°C, combinate cu umiditate și oxigen controlate, accelerează descompunerea și ajută la distrugerea agenților patogeni. În funcție de designul recipientului, acesta este rotit periodic la 360 de grade sau balansat ușor dintr-o parte în alta pentru a grăbi procesul.
În două-trei luni, terramația produce aproximativ un metru cub de material bogat în nutrienți, asemănător compostului, care poate susține creșterea plantelor. Nu tot ce se află în corp se descompune complet: oasele și dinții pot necesita o prelucrare suplimentară, iar cineva trebuie să îndepărteze materialele artificiale, precum implanturile dentare, șuruburile chirurgicale, protezele articulare și implanturile din silicon.
De la pionierat la reglementare
Terramația a fost inițiată în Statele Unite de Katrina Spade, care a lansat în 2014 proiectul Urban Death Project și ulterior a fondat casa funerară ecologică Recompose. Compostarea umană este permisă în prezent în 14 state americane. În Australia, planurile pentru primele facilități avansează, iar prima terramație este estimată nu mai devreme de 2029. Deși noua legislație din New South Wales deschide calea, sunt încă necesare reglementări, facilități specializate și o cerere suficientă pentru ca terramația să devină o opțiune practică.
Care metodă este mai bună?
Nu există un răspuns simplu. Fiecare metodă — înhumarea tradițională, înhumarea naturală, incinerarea, incinerarea cu apă sau terramația — are avantaje și dezavantaje de mediu. Afirmațiile despre sustenabilitate merită analizate cu atenție, iar datele complete pentru a le compara lipsesc. Întoarcerea nutrienților în pământ nu compensează neapărat impactul asupra mediului din timpul vieții.
Indiferent dacă ajungem cenușă, rămânem înhumați sau ne întoarcem în pământ ca compost, corpurile noastre fac parte din ciclul naturii. Întrebarea nu este dacă ne descompunem, ci cum, unde și cât de repede. Ce se întâmplă cu corpurile noastre după moarte este o alegere profund personală, iar discutarea dorințelor în timpul vieții și luarea unor decizii informate pot ajuta la respectarea lor.
