G20 ȘI ELITA SOCIETĂȚII CIVILE: UN SPECTACOL ÎN LOC DE ACȚIUNE SEMNIFICATIVĂ
În cadrul întâlnirii liderilor celor mai puternice economii din lume, discuțiile despre combaterea inegalității sunt mai mult decât un simplu exercițiu de retorică. Aceste dezbateri, organizate la G20, par să fie o reprezentație minuțioasă care maschează adevăratele tensiuni sociale și economice. În spatele declarațiilor optimiste, se află o gestionare a dissentului care, în loc să redistribuie puterea, îl susține pe cel existent.
Inegalitatea ocupă un loc central pe agenda G20 din acest an, cu președinția Africii de Sud, Timur Ramaphosa afirmând că pentru a aborda provocările economice globale majore, G20 trebuie să acționeze rapid în vederea reducerii inegalității. Organizații non-guvernamentale bine finanțate, precum Oxfam, salută această abordare, considerând că G20 „dă voce celor care sunt zdrobiți de inegalitate”, promovând ideea că o lume mai dreaptă, guvernată în beneficiul tuturor, nu doar al miliardarilor, este posibilă.
Totuși, aceste organizații nu reflectă în mod direct realitățile și politicile comunităților de bază. Comentariile lor despre inegalitate riscă să facă generalizări care nu iau în considerare contextul local și preocupările cetățenilor obișnuiți. Africii de Sud rămâne cea mai inegală țară din lume; cercetările indică faptul că politicile de piață promovate de guvernul ANC au transformat necesitățile de bază, precum apa și electricitatea, în mărfuri, consolidând astfel sistemul de proprietate privată moștenit din perioada apartheid-ului.
După anul 1994, inegalitatea economică a crescut, iar una dintre federațiile sindicale din Africa de Sud a contestat chiar implicarea guvernului în discuțiile despre inegalitate, având în vedere rolul acestuia în perpetuarea problemei. Studiile privind democrația de bază din township-uri și așezările informale evidențiază faptul că majoritatea locuitorilor sunt reduși la tăcere în numele democrației.
În calitate de sociolog care cercetează protestul și răspunsurile civice la inegalitate, am constatat că participarea, atunci când este privată de confruntare, devine o tehnologie a legitimității. Mai exact, includerea comunităților de bază în discuțiile despre guvernare și servicii publice devine o simplă consultare politică. Aceasta nu face decât să justifice structurile de putere existente, ceea ce permite ca, deși cetățenii par să aibă o voce, rezultatele sunt deja stabilite.
UN SPECTACOL POLITIC
Agenda G20 privind inegalitatea este, de fapt, o metodă de guvernare prin spectacol. Liderii pot părea că răspund la problemele serioase cu care se confruntă clasa muncitoare, în timp ce protejează sistemul care favorizează elitele. Participarea aparent activă a societății civile este, de multe ori, un pretext pentru continuarea status quo-ului, fără a aborda inegalitățile structurale.
În această direcție, forumurile precum G20 sunt văzute ca exclusive, dar se poate observa și că asemenea întâlniri pot fi transformate prin acțiuni de protest desfășurate de organizații democratice de bază cu viziuni socialiste. Cu toate acestea, reformele minore, care pot beneficia clasa muncitoare, cum ar fi legislația privind salariul minim și asigurarea de sănătate universală, sunt totuși insuficiente dacă nu se schimbă fundamentele sistemului capitalist care perpetuează inegalitatea.
În concluzie, procesul de participare publică, de multe ori, nu se traduce prin putere reală. Ceea ce poate părea a fi implicare democratică este, în majoritatea cazurilor, o manevră politică menită să stabilizeze ordinea capitalistă. Până când majoritatea din township-uri, favela, așezările informale, zonele rurale, școlile și locurile de muncă nu își vor revendica în mod democrat bogăția colectivă, apelurile pentru participare și transformare vor rămâne simple cuvinte fără acoperire în realitate.
