Arderile prescrise contribuie la stocarea carbonului în arborii mari, rezistenți la foc, conform unui studiu pe termen lung din Sierra Nevada
Un experiment de două decenii în Sierra Nevada a demonstrat că arderile controlate regulate promovează sequestrarea carbonului în arborii și plantele vii, menținând astfel capacitatea pădurilor de a stoca carbon pe termen lung, în timp ce reduc riscul de incendii forestiere catastrofale. Deși, după mai bine de un secol de suprimare a incendiilor în pădurile din California, dovezile acumulate sugerează că frecvența incendiilor, prin practici precum arderea prescrisă sau arderea culturală indigenă, poate îmbunătăți sănătatea pădurilor, poate crește biodiversitatea și reduce riscurile de incendiu devastator.
Cu toate acestea, arderea controlată nu este lipsită de dezavantaje. Această metodă necesită resurse umane semnificative și poate produce fum ce dăunează comunităților din jur. De asemenea, arderea copacilor și vegetației eliberează dioxid de carbon în atmosferă, contribuind astfel la încălzirea globală.
Un nou studiu pe termen lung, publicat în jurnalul Ecological Applications, a evidențiat faptul că, deși arderea prescrisă poate elibera dioxid de carbon pe termen scurt, utilizarea repetată a focului controlat poate, pe termen lung, să crească productivitatea unei păduri sau capacitatea de sequestrare a carbonului. „Pe parcurs, am observat că productivitatea pădurilor necontrolate a scăzut, probabil din cauza competiției crescute și stresului climatic. În schimb, arderea prescrisă a ajutat la menținerea arborilor mari, rezistenți la foc, sporind în cele din urmă productivitatea acestor păduri”, a declarat Yihong Zhu, autorul principal al studiului și student absolvent la Universitatea din California, Berkeley.
Rezultatele oferă informații valoroase pentru factorii de decizie din California și pentru managerii de teren care caută să reducă riscul de incendii forestiere, în timp ce ajută statul să își atingă obiectivul de emisii nete zero până în 2045. John Battles, profesor de ecologie forestieră la UC Berkeley și autor senior al studiului, subliniază că „soluțiile climatice bazate pe natură au fost un subiect important în cadrul acordului climatic de la Paris din 2024, iar menținerea sau creșterea carbonului din păduri este una dintre cele mai cost-eficiente strategii.”
Pădurea Blodgett, la stația de cercetare de la UC Berkeley, unde cercetătorii au aplicat consistent diferite tehnici de gestionare a pădurilor, printre care arderea prescrisă și tăierea de restaurare, pe perioade de 20 de ani, evidențiază impactul gestionării asupra stocării carbonului și productivității pădurilor. Studiul a fost inițial lansat în 2000, iar prin analize detaliate, cercetătorii au reușit să cuantifice modul în care fiecare tratament a influențat stocarea carbonului și productivitatea netă. Deși plotele de control au menținut cel mai mare stoc de carbon, arderile prescrise au sporit semnificativ productivitatea netă a plotelor care au primit trei tratamente de ardere.”
La finalul studiului, creșterea productivității nete s-a apropiat suficient de mult încât să compenseze carbonul eliberat prin ardere. John Battles remarcă „după prima ardere, productivitatea netă a acelor plote a fost foarte scăzută și plotele de control păreau mult mai bine, dar de la a treia ardere, modelele s-au schimbat.”
Controlul incendiilor din Sierra Nevada a condus la proliferarea unor arbori mai mici, toleranți la umbră, cum ar fi cedru de tămâie și brad alb. Vegetația de sub arbore poate transforma incendiile de mică amploare în incendii de coroana masive. Arderile prescrise pot ajuta la inversarea acestui fenomen, sprijinind creșterea arborilor mari, rezistenți la foc, precum pinul ponderosa și pinul de zahăr.
Cercetătorul Scott Stephens, co-autor al studiului, a declarat: „Am avut mereu întrebarea dacă am putea restaura aceste ecosisteme la un stadiu mai funcțional – densitate mai mică și focuri mai frecvente – și dacă putem obține în cele din urmă un beneficiu suplimentar. Prin acest studiu, am reușit să îl măsurăm efectiv.”
Prin urmare, aceste studii oferă un ghid practic pentru comunitățile care doresc să ia cele mai informate decizii privind gestionarea pădurilor, având în vedere că anumite intervenții pot fi mai potrivite în anumite situații. De exemplu, în zonele unde este prioritară prevenirea incendiilor, o combinație de arderea prescrisă și tăierea de restaurare oferă managerilor cele mai mari șanse de succes, în timp ce în zonele sălbatice adânci, arderea prescrisă ar putea fi o opțiune mai bună pentru menținerea carbonului stocat și îmbunătățirea sănătății pădurii.
„Trebuie să implementăm aceste tratamente,” a adăugat Battles. „Anumite tratamente ar putea fi mai eficiente decât altele în funcție de context, dar acum am făcut compromisurile evidente pentru a alege abordarea corectă.”
