Venus și-ar fi putut înghiți luna din cauza rotației sale lente
Venus, adesea numită geamăna Pământului datorită dimensiunilor, masei și structurii similare, nu are niciun satelit natural. O nouă cercetare realizată la Universitatea din California, Riverside, sugerează că planeta și-ar fi putut înghiți luna.
Studiul, publicat în The Astrophysical Journal, arată că niciuna dintre cele două explicații vehiculate anterior nu se susține. Unii oameni de știință au presupus că Venus ar fi avut cândva o lună, distrusă într-o coliziune cu un corp masiv. Alte teorii sugerau că Venus nu a trecut niciodată printr-o coliziune care să fi format o lună.
„Studiul meu arată că Venus nu a avut nevoie de o catastrofă pentru a ajunge la starea pe care o vedem astăzi”, a declarat Stephen Kane, astrofizician la UCR și autor principal al cercetării. „Se dovedește că gravitația planetei, combinată cu viteza sa de rotație, a determinat în mod natural ca luna să se prăbușească peste ea.”
Distanța dintre Pământ și Lună poate fi măsurată cu precizie datorită oglinzilor lăsate pe suprafața selenară de misiunea Apollo 11. „Știm că Luna se îndepărtează treptat de planetă, cu aproximativ patru centimetri pe an”, a explicat Kane. Această îndepărtare are loc pentru că Pământul completează o rotație relativ rapidă la fiecare 24 de ore, iar energia acestei rotiri este transferată Lunii.
Venus se află în situația opusă. Planeta are nevoie de 243 de zile terestre pentru o singură rotație. În loc să se îndepărteze treptat, rotația lentă și gravitația planetei ar determina o lună să spiraleze spre o coliziune.
Pentru a testa această idee, Kane a dezvoltat modele computerizate bazate pe fizica interacțiunilor gravitaționale dintre corpurile planetare. El a reprodus mai întâi evoluția Pământului și a Lunii pentru a se asigura că modelul reprezintă corect un sistem cunoscut. Apoi a variat viteza de rotație a lui Venus și dimensiunea lunilor ipotetice, testând corpuri cu mase între jumătate și de zece ori masa Lunii Pământului.
În majoritatea simulărilor, rezultatul a fost același: luna s-a prăbușit pe Venus. Cu cât luna era mai masivă, cu atât coliziunea era mai rapidă. „Când am făcut această descoperire, am fost șocat”, a spus Kane. „Credeam că gama largă de scenarii explorate va duce la o varietate de rezultate. Dar totul a mers aproape în aceeași direcție.”
Descoperirea nu dovedește că Venus a avut cândva o lună. Kane crede că ar fi putut avea, dar dacă una s-a format vreodată rămâne o întrebare deschisă. Studiul arată însă că, dacă Venus a avut o lună, aceasta nu ar fi putut continua să existe la nesfârșit.
Găsirea de dovezi fizice ale unei astfel de coliziuni ar fi dificilă. Aproximativ 80% din suprafața lui Venus are o vârstă similară, dovadă a unui eveniment major de resuprafațare petrecut acum circa un miliard de ani, care a șters mare parte din istoria geologică anterioară a planetei. Dovezile ar putea fi în schimb sub suprafață. Oamenii de știință cred că Luna Pământului s-a format în urma unei coliziuni masive petrecute la începutul istoriei planetei, iar studiile seismice au relevat structuri neobișnuite adânc în interiorul Pământului, care ar putea fi rămășițe ale acelui eveniment.
Măsurători similare pe Venus ar putea oferi indicii despre dacă planeta a absorbit cândva o lună. O astfel de coliziune ar putea ajuta și la înțelegerea unui alt mister de lungă durată legat de Venus: dacă vecina cea mai apropiată a Pământului a fost vreodată capabilă să găzduiască viață. O lună care s-ar prăbuși pe Venus ar fi transferat planetei o cantitate enormă de energie și moment unghiular, putându-i schimba rotația, geologia și clima.
Implicațiile se extind dincolo de Venus. Oamenii de știință care caută lumi potențial locuibile în jurul altor stele caută adesea planete asemănătoare Pământului și consideră prezența unei luni un factor care ar putea influența locuibilitatea. Luna Pământului generează mareele, ar fi putut contribui la menținerea activității geologice a planetei și a influențat profund evoluția acesteia. Oamenii de știință nu știu însă dacă o lună mare este necesară pentru viață.
„Simțul meu este că există beneficii în a avea o lună, dar nu este obligatorie pentru locuibilitate”, a spus Kane. „Luna a schimbat cu siguranță modul în care a evoluat Pământul de-a lungul timpului, dar nu știm pe deplin cât de important este acest rol.”
Constatările lui Kane sugerează că până și planetele capabile să formeze luni ar putea să nu le poată păstra. Lumile care se rotesc lent ar putea să-și trimită lunile în spirală spre suprafață, schimbându-le dramatic în acest proces. „Când oamenii se gândesc la geamăne ale Pământului din jurul altor stele, una dintre întrebările pe care le pun este: «Are o lună?»”, a spus Kane. „Studiul meu arată un scenariu îngrijorător pentru multe dintre aceste cazuri. Dacă aceste planete nu se rotesc suficient de repede, luna se va prăbuși pe suprafață, iar asta ar schimba cursul istoriei acelor planete.”
