Munca part-time în rândul bărbaților: preferințe, bariere și schimbarea normelor
În Elveția, 40% din populația activă lucrează cu fracțiune de normă, potrivit cifrelor din 2025 ale Oficiului Federal de Statistică. Femeile reprezintă majoritatea covârșitoare: 60% dintre femeile active sunt angajate cu normă parțială, în timp ce doar puțin peste unul din cinci bărbați lucrează part-time. Aceste cifre plasează Elveția pe locul al doilea între cele 38 de țări membre ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, imediat după Țările de Jos.
Jan Müller, sociolog la Universitatea din Zürich, împreună cu Youngjoo Cha, profesoară la Universitatea Indiana Bloomington, au analizat ce factori influențează preferința bărbaților pentru munca cu fracțiune de normă și trecerea efectivă la acest mod de lucru. Rezultatele au fost publicate în revista Community, Work & Family.
O analiză pe 16 ani
Cercetarea a combinat date din Ancheta elvețiană asupra forței de muncă, Panelul elvețian al gospodăriilor și Monitorul elvețian al pieței muncii, acoperind perioada 2004–2020. Analiza a urmărit situația individuală — angajare cu normă întreagă sau parțială și preferința pentru una dintre ele —, dar și contextul ocupațional, prin evaluarea anunțurilor de angajare. Astfel au fost calculate scoruri pentru așteptarea de devotament față de muncă, sprijinul pentru echilibrul dintre viața profesională și cea personală și atitudinile față de normele bărbatului întreținător al familiei.
Preferințe care nu se transformă mereu în fapte
Datele longitudinale arată că aproape 10% dintre lucrătorii cu normă întreagă dezvoltă anual o preferință pentru munca part-time. Totuși, doar 10% dintre cei care preferă să lucreze cu fracțiune de normă fac efectiv pasul de a-și reduce orele. În ciuda acestei rate scăzute de tranziție, proporția bărbaților care lucrează part-time este mare în Elveția la nivel internațional și s-a dublat din 2000, urcând de la aproximativ 10% la peste 20%. În rândul țărilor OCDE, aceste cifre au crescut doar ușor, de la puțin peste 8% la mai puțin de 13% între 2000 și 2025.
Studiul arată că în ocupațiile caracterizate de norme puternice ale bărbatului întreținător și de devotament intens față de muncă, puțini bărbați dezvoltă preferința pentru part-time sau trec voluntar la acest regim. Dimpotrivă, numărul lor crește în ocupațiile în care sprijinul pentru un echilibru sănătos între viața profesională și cea personală este tot mai prezent. Un exemplu este medicina, unde numărul bărbaților medici care trec la part-time a crescut, iar normele tradiționale s-au retras în favoarea echilibrului.
Limitări și perspective
Müller recunoaște limitele studiului: acesta se concentrează exclusiv pe bărbații care lucrau inițial cu normă întreagă, un grup relativ privilegiat, și este constrâns de datele disponibile pentru cele 16 luni analizate. Totuși, cercetarea evidențiază factorii care alimentează creșterea muncii part-time voluntare în rândul bărbaților și subliniază că schimbarea normelor sociale trebuie însoțită de modificări instituționale.
Sociologul se așteaptă ca reducerea stigmei asociate muncii part-time — observată deocamdată mai ales în rândul lucrătorilor privilegiați — să contribuie la adoptarea sa mai largă. El subliniază că munca part-time nu este în mod inerent mai bună decât cea cu normă întreagă, dar este convins că atunci când oamenii își pot urma preferințele, rezultatul este mai puțin stres și mai multă egalitate.
Müller mai arată că aproape 42 de ore pe săptămână, cât presupune un post cu normă întreagă în Elveția, depășesc media OCDE, ceea ce face reducerea orelor o opțiune atractivă și, date fiind salariile mari, adesea mai viabilă financiar decât în alte țări. El evidențiază și influența modelului familial elvețian, în care femeile continuă să suporte cea mai mare parte a responsabilităților domestice și de îngrijire alături de munca plătită. Aceste elemente au contribuit istoric la consacrarea muncii part-time ca normă și la un cadru legal favorabil. „Prin standarde internaționale, jurisprudența elvețiană oferă o protecție relativ puternică lucrătorilor part-time”, explică Müller. „Contractele sunt adesea la fel de sigure ca cele pentru posturile cu normă întreagă, ceea ce nu se întâmplă în alte țări.”
În final, el menționează abordarea diferită a țărilor scandinave, „unde societatea este organizată astfel încât ambii părinți să poată lucra cu normă întreagă. În Elveția, tendința este spre un sistem în care femeile continuă să lucreze part-time, dar și bărbații încep să facă acest lucru.”
