Doi biologi au identificat candidați la titlul de cele mai gălăgioase păsări din lume
Doi cercetători de la Universitatea din Massachusetts Amherst au identificat două specii considerate candidate la titlul de cele mai gălăgioase păsări din lume: pasărea clopoțel cu gât gol (Araponga) și seriema cu picioare roșii. Descoperirea aduce totodată explicații despre motivele pentru care unele păsări sunt semnificativ mai gălăgioase decât altele.
Cercetătorul Jeff Podos și fostul său student João C.T. Menezes au publicat rezultatele în revista Evolution. Studiul nu a urmărit doar obținerea unui record, ci a avut ca obiectiv principal înțelegerea modului în care caracteristicile fizice ale păsărilor pot prezice volumul cântecului, precum și relația dintre acest volum și nișa ecologică ori organizarea socială a păsărilor.
În 2019, Podos a identificat pasărea clopoțel albă din Amazon ca având cel mai puternic cântec de pasăre din lume, mai puternic decât zgomotul unui drujbă aflată în funcțiune, aspect confirmat ulterior de Guinness World Records.
Măsurarea volumului în teren a reprezentat o provocare considerabilă până recent, deoarece amplitudinea depinde de distanță, iar experimentele de laborator nu erau practice pentru un număr mare de specii. Situația s-a schimbat odată cu apariția telemetrelor laser folosite în golf și a sonometrelor portabile de înaltă rezoluție. Cercetătorii au fost printre primii care au folosit aceste instrumente, reușind să colecteze date privind amplitudinea pentru 123 de specii, dintre care 113 nu fuseseră niciodată catalogate din acest punct de vedere.
Analiza a relevat o variație de 58 de decibeli între specii. Colibri emite sunete de aproximativ 64 de decibeli, comparabile cu o conversație normală, în timp ce pasărea clopoțel cu gât gol și seriema cu picioare roșii depășesc ambele 120 de decibeli în vârf, fiind mai gălăgioase decât drujbele sau ciocanele pneumatice.
Cercetătorii au constatat că păsările mai gălăgioase sunt, de regulă, mai mari, cu mușchi mai voluminosi care permit o compresie mai puternică a aerului, și au deschideri mai largi ale ciocului, similar modului în care instrumentele muzicale precum trompeta își amplifică volumul prin forma evazată.
În schimb, datele nu au susținut predicții clare privind rolul ecologic și evolutiv al amplitudinii. Ipotezele conform cărora păsările mai gălăgioase ar fi zburători mai slabi, ar trăi în păduri dense sau ar practica poligamia nu au fost confirmate de datele colectate.
Menezes a precizat că cercetătorii cunosc acum o parte din mecanismele care determină volumul, respectiv corpul mai mare și ciocul mai larg, dar motivele evolutive rămân neclare și ar necesita date suplimentare din mai multe specii.
Podos a subliniat importanța observației directe în teren, menționând că acest tip de cercetare nu poate fi realizat în laborator sau prin colectarea de date de pe internet și că observarea atentă a ceea ce se vede și se aude readuce cercetarea la rădăcinile motivației științifice.
