Oceanele polare stochează carbon, dar politicile nu sunt încă pregătite să îl contabilizeze
Oceanele polare ar putea juca un rol important în stocarea carbonului și în susținerea biodiversității, însă cadrele științifice și politice actuale nu sunt încă pregătite să recunoască pe deplin acest potențial. Aceasta este concluzia unui nou studiu de sinteză publicat în revista Global Change Biology de către o echipă internațională de cercetători polari din cadrul proiectului Horizon Europe POMP — Polar Ocean Mitigation Potential.
Studiul evaluează cunoștințele actuale despre „carbonul albastru polar”: carbonul captat, stocat sau transportat de ecosistemele marine din Arctica și Antarctica. Autorii analizează care habitate polare ar putea contribui la stocarea pe termen lung a carbonului, ce limitează includerea lor în cadrele politice actuale și ce este necesar înainte ca acestea să poată fi integrate mai bine în strategiile climatice și de conservare.
„Ecosistemele marine polare se schimbă rapid. Unele habitate ar putea deveni mai importante ca rezervoare de carbon, în timp ce altele ar putea fi slăbite de încălzire, pierderea gheții, eroziune și presiunea umană crescândă. Trebuie să înțelegem aceste sisteme mult mai bine — dar nu ar trebui să așteptăm până când toate incertitudinile sunt rezolvate înainte de a proteja habitatele cele mai vulnerabile și bogate în carbon”, spune Nadescha Zwerschke, autoarea principală a studiului, de la Departamentul de Biologie al Universității Aarhus.
Politicile privind carbonul albastru s-au concentrat până acum în principal asupra zonelor umede costiere din regiunile tropicale și temperate, cum ar fi mangrovele, mlaștinile sărate și pajiștile de iarbă de mare. Sistemele polare sunt rareori incluse, deși Arctica și Antarctica reprezintă aproximativ o cincime din oceanul global și se numără printre regiunile cele mai afectate de schimbările climatice.
Studiul identifică mai multe habitate și căi polare cu relevanță potențială pentru stocarea carbonului, inclusiv mlaștinile sărate și pajiștile de iarbă de mare arctice, pădurile de kelp, fitoplanctonul, algele asociate gheții, fiordurile, platformele continentale și sedimentele din adâncuri. Cu toate acestea, pentru multe dintre aceste sisteme, oamenii de știință încă nu dispun de estimări solide privind întinderea, stocurile de carbon și sechestrarea pe termen lung.
Autorii avertizează, de asemenea, împotriva tratării carbonului albastru polar ca o soluție convențională de compensare a carbonului în această etapă. Rămân incertitudini majore legate de măsurare, adicionalitate, permanență și guvernanță.
„Carbonul albastru polar nu este o scurtătură care să ne scutească de reducerea emisiilor de CO2. Prioritatea principală trebuie să rămână eliminarea treptată a combustibililor fosili. Dar protejarea ecosistemelor marine bogate în carbon poate fi o parte importantă a unei strategii mai largi pentru climă și biodiversitate”, spune Mikael Sejr, coordonatorul proiectului POMP, de la Departamentul de Ecoștiință al Universității Aarhus.
Studiul solicită patru acțiuni coordonate: investiții mai mari în cercetarea carbonului albastru polar, protecție precaută a habitatelor cunoscute ca bogate în carbon și vulnerabile, abordări de gestionare care să ia în considerare stocarea carbonului alături de biodiversitate și căi politice mai clare pentru recunoașterea rezervoarelor naturale substanțiale de carbon din ecosistemele marine polare.
Potrivit autorilor, prioritatea pe termen scurt nu este crearea de noi piețe de compensare, ci protejarea ecosistemelor existente bogate în carbon și construirea fundamentului științific necesar pentru viitoarele decizii politice.
