Stresul și învățarea online: cum influențează designul cursului și inteligența artificială generațivă persistența studenților
Un studiu realizat de cercetători de la University of Phoenix examinează modul în care stresul, autoreglarea, reziliența, apartenența, siguranța psihologică și inteligența artificială generațivă (GenAI) interacționează în experiențele studenților online non-tradiționali. Articolul a fost publicat în Innovative Higher Education.
Cercetarea a fost realizată de Melinda Kulick, Jessica Sylvester, Chunfu Cheng, Christina Bergren și Jim Croushore, afiliați Centrului pentru Cercetare în Tehnologie Educațională și Instrucțională al universității.
Studiul fenomenologic descriptiv, realizat pe 45 de studenți online de licență, a constatat că tensiunea de reglare legată de traumă intensifica cerințele cognitive asociate cu navigarea cursurilor, gestionarea ritmului și prezența instrucțională limitată.
Participanții au descris apartenența și siguranța psihologică drept factori care susțin implicarea, în timp ce GenAI putea oferi o ușurare cognitivă pe termen scurt și îi ajuta să înceapă sarcinile în perioadele de copleșire. Studenții au semnalat însă și îngrijorări legate de dependența de AI și de limitele etice neclare ale utilizării acesteia.
Un participant a declarat: „Stresul îmi creează multă ceață mentală. Când sunt stresat, capacitatea mea de a rezolva probleme scade incredibil.” Altul a spus: „Sursa mea actuală de stres este gestionarea simultană a școlii, muncii și gospodăriei… mă împiedică să mă implic pe deplin în activitatea mea academică.”
Participanții au descris și modul în care instrucțiunile neclare, organizarea inconsistentă a cursurilor și dificultatea de a ști de unde să înceapă pot amplifica efortul cognitiv. Un student a remarcat: „Când instructorul meu a recunoscut cât de greu este să le împaci pe toate, m-am simțit văzut. M-a făcut să vreau să rămân implicat.”
Despre GenAI, un participant a spus: „Când creierul meu este suprasolicitat, AI mă ajută să încep. Îmi ia panica paginii albe.” Altul a explicat: „Când mă simt copleșit de o temă sau nu știu de unde să încep, AI mă ajută să o descompun în pași mai mici și gestionabili.”
Melinda Kulick a declarat că, pentru studenții care gestionează munca, responsabilitățile familiale și alte presiuni alături de educație, persistența nu poate fi înțeleasă simplu ca o chestiune de motivație sau reziliență individuală. Ea a subliniat importanța proiectării unor medii de învățare online care reduc cerințele cognitive inutile, întăresc conexiunea studenților și oferă sprijin adecvat în momentele de solicitare ridicată.
Autorii propun Modelul Trauma-Informed AI Persistence (TIAIP), un cadru conceptual care integrează știința traumei, proiectarea învățării online și utilizarea ghidată a GenAI. Modelul conceptualizează persistența studenților ca rezultat influențat de designul instituțional și de sprijin, nu doar de caracteristicile individuale ale cursanților.
TIAIP recunoaște GenAI ca un suport condiționat care poate oferi ușurare cognitivă pe termen scurt și sprijin pentru inițierea sarcinilor, necesitând însă limite etice și instrucționale clare.
Jessica Sylvester a precizat că GenAI nu este prezentată ca un înlocuitor pentru sprijinul uman sau gândirea studentului. „Întrebarea mai utilă este cum pot instituțiile să creeze condițiile în care tehnologia servește ca un suport intenționat, alături de așteptări clare, proiectare atentă a cursurilor și conexiune umană semnificativă”, a spus ea.
Studiul calitativ a folosit eșantionare intenționată pentru a recruta 45 de studenți de licență înscriși în șase programe de bachelor din cadrul Colegiului de Științe Sociale și Comportamentale al unei universități online mari din SUA. Participanții aveau vârste între 18 și peste 51 de ani, majoritatea între 36 și 50 de ani.
Aceștia au completat un chestionar anonim online cu întrebări deschise despre stres, autoreglare, reziliență, apartenență, siguranță psihologică și utilizarea GenAI. Răspunsurile au fost analizate prin metoda fenomenologică descriptivă Colaizzi, identificându-se cinci teme care au fundamentat modelul TIAIP.
Studiul nu a evaluat istoricuri specifice de traumă sau diagnostice clinice, ci a examinat experiențe legate de presiuni financiare, îngrijirea altora, instabilitate profesională și cerințe de viață concurente.
Autorii notează limitările cercetării: constatările oferă perspective calitative specifice unui singur context universitar online și nu ar trebui generalizate la toate populațiile din învățământul superior. Studiul s-a bazat pe experiențe auto-raportate, iar chestionarul deschis a oferit mai puține oportunități de aprofundare decât interviurile. Modelul TIAIP este preliminar și necesită studii suplimentare și validare în diferite instituții și populații de cursanți.
