Studiu fMRI: cum diferă activitatea cerebrală la persoanele cu trăsături narcisice pronunțate
Unele persoane prezintă trăsături narcisice mai accentuate decât altele, precum încrederea în propria superioritate, sentimentul de îndreptățire și dorința de a fi în centrul atenției. Deși mulți oameni au astfel de trăsături într-o anumită măsură, baza neurală a „narcisismului grandios” a fost rareori studiată în situații sociale complexe.
Cercetătorii în neuroștiințe de la Universitatea Aalto au folosit imagistica prin rezonanță magnetică funcțională (fMRI) pentru a investiga modul în care trăsăturile narcisice influențează activarea cerebrală într-o situație care imită viața de zi cu zi, concentrându-se asupra relației dintre empatie și narcisismul grandios. Rezultatele au arătat că creierele persoanelor cu trăsături narcisice erau mai puțin sincronizate între ele în momentele în care oamenii experimentează de obicei un sentiment de stânjeneală comună. Articolul de cercetare urmează să fie publicat în revista Cerebral Cortex.
„Persoanele cu un număr mare de trăsături narcisice reacționează diferit la experiența vulnerabilă a altei persoane”, explică cercetătorul doctoral Matias Piispanen. „Ele pot aborda interacțiunea într-un mod diferit, pot acorda atenție altor aspecte ale acesteia sau pot interpreta diferit ceea ce se întâmplă.”
În schimb, în zonele cerebrale asociate cu empatia, activarea a fost relativ similară în rândul subiecților cu mai puține trăsături narcisice, ceea ce sugerează o experiență mai comună la nivel neural. Diferențele au apărut în zonele asociate cu interpretarea situațiilor sociale și cu empatia cognitivă.
„Persoanele cu un nivel ridicat de trăsături narcisice pot să nu construiască neapărat legături autentice sau de susținere cu ceilalți, ceea ce poate duce la dificultăți și neînțelegeri în interacțiune”, spune Piispanen.
Studiul a început cu un chestionar online care măsura trăsăturile de personalitate narcisice, completat de aproape 1.000 de respondenți. Din acest grup, persoanele cu numeroase trăsături narcisice au fost invitate să efectueze o imagistică prin rezonanță magnetică funcțională, iar un grup de control a fost format din persoane cu puține trăsături narcisice. Setul final de date a inclus 58 de participanți.
Ce se întâmplă în creier când cineva „pierde o confruntare socială”
Cercetătorii s-au concentrat asupra gradului de similaritate sau diferență a activării cerebrale între participanți într-un scenariu realist, în care o altă persoană se confrunta cu o amenințare socială. Potrivit concepțiilor sociologului Erving Goffman din anii 1950, oamenii încearcă să prezinte o anumită imagine despre sine în interacțiunile sociale. Protejarea acestei imagini de subminare este denumită în mod obișnuit „salvarea aparențelor”. Această imagine de sine este vulnerabilă, deoarece ceilalți o pot accepta sau respinge, provocând anxietate sau stânjeneală nu doar persoanei vizate, ci și celor care observă situația. Goffman susținea că participanții la interacțiune încearcă de obicei împreună să protejeze atât propria imagine, cât și pe cea a celorlalți.
În timpul scanării cerebrale, participanții au urmărit videoclipuri în care o altă persoană, un actor profesionist, povestea experiențe personale și primea feedback pe marginea lor. Poveștile implicau situații din tinerețe și din viața adultă în care naratorul fusese exclus sau admirat. După relatări, naratorul primea feedback de la o altă persoană, care îi amenința imaginea. De exemplu, feedbackul putea pune la îndoială dacă admirația primită de narator era meritată sau putea sugera că excluderea fusese propria sa vină.
Studiul sugerează că efortul de a proteja aparențele sociale poate diferi între persoanele cu multe și cele cu puține trăsături narcisice. Anterior, empatia a fost studiată în principal folosind stimuli specifici și controlați, precum expresiile faciale emoționale, și nu situații mai complexe în care oamenii povestesc sau primesc feedback.
„Un scenariu realist este mult mai complex și necesită mai multă interpretare și evaluare a situației”, explică Piispanen. „În plus, participanții nu au fost instruiți în mod special să empatizeze cu experiența naratorului. Acest lucru ne-a permis să observăm modul în care urmăreau și procesau spontan o situație socială complexă pe măsură ce se desfășura.”
Pe lângă Universitatea Aalto, proiectul „Faces of Narcissism” a inclus cercetători de la universitățile din Helsinki, Turku, Tampere și Oulu, printre altele.
