Fosile vechi de 121 de milioane de ani arată că Longipteryx nu avea pene pe coadă
Două fosile extraordinare de păsări primitive, vechi de aproximativ 121 de milioane de ani, oferă o imagine fără precedent asupra penajului și modului de zbor al unei specii dispărute. Potrivit unui studiu publicat în Journal of Paleontology, exemplarele aparțin speciei Longipteryx și sugerează că această pasăre avea un mod de zbor diferit de al oricărei păsări moderne.
Longipteryx este unul dintre cele mai abundente fosile din grupul timpuriu de păsări numit enantiornitine, care a fost una dintre cele mai diverse grupări de păsări din Mezozoic. Deși rămășițele sale sunt numeroase, cunoștințele despre penajul său au fost limitate până acum, deoarece exemplarele anterioare nu păstrau bine penele. Cele două fosile noi, colectate în comitatul Jianchang din nord-estul Chinei și donate Muzeului de Istorie Naturală Shandong Tianyu, au fost descoperite într-un mediu de lac vulcanic antic care a conservat urme de piele, mușchi și pene.
Conform studiului, aproape întregul corp al celor două exemplare, de la cap până la gleznă, era acoperit de urme întunecate de pene moi. Doar botul și labele au rămas lipsite de penaj. În zona posterioară, fosilele arată doar smocuri scurte de puf, cu lungimi cuprinse între aproximativ 4 și 8 milimetri. Dintre cele 19 fosile cunoscute de Longipteryx, niciuna nu prezintă pene pe coadă, ceea ce sugerează că specia ar fi putut să nu fi avut niciodată astfel de pene.
Această caracteristică diferențiază Longipteryx de rudele sale, la care masculii prezentau adesea pene ornamentale lungi pe coadă, probabil folosite pentru a impresiona. Păsările moderne pot zbura și fără pene pe coadă, de exemplu atunci când le pierd pentru a scăpa de prădători, într-un proces numit năpârlire de șoc. Totuși, absența completă a penelor pe coadă ar fi putut afecta modul de zbor al acestei specii, întrucât la păsările actuale evantaiul de pene de pe coadă ajută la frânare și la direcționare.
Noile fosile au permis cercetătorilor să observe pentru prima dată forma și lungimea penelor de zbor de pe aripi. Penele interioare erau cu puțin peste jumătate din lungimea celor exterioare, ceea ce sugerează o aripă asemănătoare cu cea a unor păsări moderne precum silviile, cintezele sau sturzii, care bat continuu din aripi sau alternează bătăile cu planări scurte. Însă structura osoasă indică o altă poveste: creasta de pe osul brațului, unde se atașează mușchii de zbor, este lungă și slabă, asemănătoare cu cea a păsărilor planatoare moderne precum vulturii. De asemenea, articulația umărului, de formă semicirculară, sugerează că pasărea nu putea ridica aripile la fel de sus ca păsările de astăzi.
Combinația unică de caracteristici indică faptul că Longipteryx și rudele sale ar fi putut zbura într-un mod care nu se regăsește la nicio pasăre contemporană. Autorii studiului avertizează însă că fosilele surprind doar o mică parte din diversitatea enantiornitinelor. Cercetările continuă pentru a înțelege cum arăta aripa complet întinsă a acestei păsări, ceea ce ar putea explica mai exact modul în care zbura acum milioane de ani.
