Povești cu fantome din Evul Mediu: carne putrezită, morți umblători și spirite care fură linguri
Spirite rătăcitoare și morți neliniștiți populau frecvent imaginarul Evului Mediu, iar astfel de întâlniri au fost consemnate într-o varietate largă de texte literare medievale. Relatările îmbinau tradițiile folclorice cu doctrina religioasă. Credința larg răspândită în purgatoriu — locul unde sufletele erau curățate de păcat înainte de a ajunge în rai — a alimentat convingerea în fantome. Se credea că spiritele celor morți se puteau întoarce pentru a-i îndemna pe cei vii să se roage pentru ele și să facă ispășire în numele lor. De aceea, poveștile cu fantome aveau adesea un puternic mesaj moral și religios.
Istoricii sunt de mult fascinați de douăsprezece povești cu fantome consemnate la începutul secolului al XV-lea la abația Byland, o mănăstire cisterciană din nordul Yorkshire-ului. Ele înregistrau o gamă bizară de fantome: spirite care își schimbau forma, povești cu minuni și morți umblători care se furișau spre cei vii.
Aceste relatări erau menite să sperie. Se vorbea despre „terorile nopții” și despre spirite care se ridicau din morminte pentru a-i „deranja și înspăimânta pe săteni”. Una descria grafic o femeie care își afunda mâna în carnea unui spirit ca și cum ar fi fost putrezită și inconsistentă. Unii dintre cei care se întâlneau cu aceste spirite erau chiar răniți sau cădeau „bolnavi și lâncezeau zile întregi” după aceea.
Totuși, scopul principal al majorității fantomelor nu era să le facă rău celor vii. Într-o poveste, un spirit aruncă un bărbat peste un gard, dar îl prinde pe partea cealaltă ca să nu fie rănit. Cel mai adesea, spiritele căutau ajutorul celor vii. Într-una dintre relatări, doi bărbați mergeau pe un câmp când unul a fugit „îngrozit”, iar celălalt „a rămas luptându-se cu un spirit care i-a sfâșiat rău hainele”. Bărbatul a reușit să „conjure” fantoma, un pas esențial pentru ca viii și morții să poată comunica. Spiritul a mărturisit atunci că fusese excomunicat pentru că furase linguri de argint. A rugat omul să restituie lingurile și să ceară absolvirea în numele lui, ceea ce acesta a făcut.
Astfel de povești aveau rol instructiv. Cititorul era îndemnat să se gândească la cei care ar putea fi în purgatoriu și să se roage pentru mântuirea lor, dar și să își analizeze propria conduită și să se îndrepte înainte de moarte. Unele relatări spuneau acest lucru explicit. Într-una care pornea de la un conflict real privind o moștenire, sora lui Adam de London, un mic proprietar de pământ din Ampleforth, a fost constrânsă să rătăcească prin sat după moarte. Ea l-a amenințat direct pe fratele ei că, dacă nu va restitui proprietatea disputată soțului și fiilor ei, va suferi aceeași soartă la moartea sa.
Unele mesaje morale erau veșnice, altele exprimau clar preocupările proprietarilor de pământ medievali. Într-o poveste, un spirit sărac era „pedepsit aspru” pentru că nu își arase îndeajuns de bine pământul stăpânului. Credința religioasă era vitală în fața unor asemenea vizitatori spectrali. Într-o relatare, un bărbat pe nume William de Bradeforth a fost urmat de o fantomă care striga „cum, cum, cum”. William a poruncit spiritului să plece „în numele Domnului și prin puterea sângelui lui Iisus Hristos”. Fantoma ar fi fugit „arătând ca o bucată de pânză care își desface cele patru colțuri și se umflă în vânt”. Într-o alta, un spirit i s-a arătat unui croitor poreclit „Snowball” în diverse forme, inclusiv de corb și câine. Spiritul a recunoscut că avea puterea să îl viziteze doar pentru că omul nu fusese la liturghie în acea zi.
Uneori, învățătura morală era mai puțin clară. Revenantul lui James Tankerlay, un fost paroh, a venit și și-a orbit fosta concubină. Nimeni nu a încercat să comunice cu el sau să îl liniștească. În schimb, oamenii au ales să îl alunge dezgropându-i trupul și aruncându-i rămășițele într-un mlaștină.
Aceasta rezonează cu povești mai vechi despre revenanți și morți umblători. În această tradiție, întoarcerea morților putea fi împiedicată prin decapitare, ardere sau mutilarea trupurilor. Dovezile arheologice sugerează că nu era doar o invenție literară, ci se practica ocazional. Schelete datând din secolele al XI-lea și al XIII-lea, găsite în satul medieval abandonat Wharram Percy din nordul Yorkshire-ului, prezentau o serie de mutilări postmortem care ar putea reflecta astfel de angoase legate de morții umblători. O viață cumpătată promitea poate pace în rai, dar când venea vorba de a ține morții în morminte, comunitățile medievale preferau clar să nu riște.
