Paradoxul siguranței: cum infrastructura anticalamitate poate agrava inundațiile în anumite condiții
Oamenii se pot simți în siguranță atunci când sunt construite diguri și alte lucrări de protecție împotriva inundațiilor, însă acest sentiment poate fi înșelător. Fenomenul numit „Paradoxul dezvoltării sigure” descrie situația în care infrastructura de control al inundațiilor determină comunitățile să construiască tot mai aproape de zonele joase vulnerabile.
Cercetătorii de la Institutul Internațional de Cercetare pentru Știința Dezastrelor (IRIDeS) de la Universitatea Tohoku și de la Universitatea Meijo au comparat peisajele naturale din era Meiji și distribuția zonelor construite cu condițiile actuale. Simulările lor oferă o imagine a ceea ce este necesar pentru a menține oamenii în siguranță. Studiul a fost publicat în Journal of Hydrology: Regional Studies.
Analiza s-a concentrat pe orașul Marumori din prefectura Miyagi, Japonia, o zonă istoric predispusă la inundații. Cercetătorii au examinat modul în care construcțiile din ultimul secol ar fi putut modifica severitatea inundațiilor sau expunerea la acestea.
Evaluarea impactului acestor schimbări fizice asupra inundațiilor a fost dificilă deoarece modelele de precipitații, structurile râurilor și dezvoltarea urbană s-au modificat simultan. Pentru a măsura impactul modificărilor structurale produse de om, cercetătorii au folosit simulări computerizate detaliate și hărți vechi pentru a recrea peisajul natural original.
„Privind înapoi la condițiile din era Meiji ca referință naturală, putem folosi modele pentru a determina dacă infrastructura de prevenire a inundațiilor pe care am instalat-o ajută”, spune Nilo Lemuel J. Dolojan de la IRIDeS. „În mod surprinzător, am descoperit că aceste «modernizări» ar putea înrăutăți situația în anumite cazuri.”
Digurile: protecție sau capcană pentru apele pluviale
Deși pare contraintuitiv, instalarea infrastructurii pentru reducerea inundațiilor poate uneori agrava situația. Digurile construite de-a lungul râurilor sunt proiectate să împiedice revărsarea apelor umflate în timpul ploilor abundente și al evenimentelor meteorologice extreme.
În timpul ploilor mai slabe, însă, aceleași ziduri menite să ne protejeze pot captura apa pluvială în interiorul cartierelor, provocând inundații interioare mai grave decât cele care se produceau acum mai bine de un secol.
În timpul furtunilor puternice cu inundații extinse, simulările au sugerat că digurile au redus volumele de apă. Însă în timpul ploilor slabe, când inundațiile sunt limitate, volumele de apă au crescut. Analize suplimentare au dezvăluit un punct critic dincolo de care modificările moderne ale terenului trec de la atenuarea adâncimii inundațiilor la agravarea lor.
Evaluarea nivelului la care se situează acest punct critic pentru fiecare corp de apă poate fi esențială pentru a decide dacă infrastructura de prevenire a inundațiilor este necesară.
„În general, digurile sunt încă eficiente în timpul ploilor abundente. Dar chiar și atunci, am găsit excepții”, spune Shuji Moriguchi de la IRIDeS. „În timpul taifunului Hagibis din 2019, neașteptat de puternic, structurile moderne de control al inundațiilor au fost complet depășite.”
Expansiunea așezărilor în zonele inundabile
Cu alte cuvinte, digurile nu ne pot menține complet în siguranță în orice condiții meteorologice. Deși digurile nu sunt infailibile, cercetătorii au observat că comunitățile din apropiere s-au comportat ca și cum ar fi fost.
„Paradoxul dezvoltării sigure” s-a manifestat pe deplin, evidențiat printr-o creștere de 110% a suprafeței de așezare expuse la inundații. Chiar dacă adâncimile inundațiilor au fost reduse, mai multe așezări sunt acum răspândite pe câmpiile inundabile istorice, crescând expunerea la inundații.
În timpul taifunului Hagibis, ambele terenuri — cel din era Meiji și cel actual din era Reiwa — au arătat o extindere aproape identică a inundațiilor, demonstrând restabilirea conectivității hidraulice pe câmpia inundabilă.
Aceste constatări nu sunt utile doar pentru orașul Marumori — ele pot fi folosite de cercetători pentru a evalua și alte zone. Modelele computerizate din acest studiu separă efectele modificărilor produse de om de efectele schimbărilor climatice și ale creșterii urbane, permițând verificarea cantitativă a „Paradoxului dezvoltării sigure”.
Cercetătorii speră să continue îmbunătățirea modelului și să declanșeze conversații despre planificarea urbană care reduce expunerea la hazard și menține oamenii în siguranță.
