De ce cutremurul gigantic din Kamchatka a produs un tsunami mai mic în Pacific
În 2025, de-a lungul unor porțiuni ale coastei Kamchatka din Rusia, un cutremur cu magnitudinea 8,8 a provocat un tsunami care a urcat aproape 20 de metri deasupra nivelului mării. Totuși, în restul Pacificului, valurile sale au fost mult mai mici decât cele produse de marele cutremur de magnitudine 9,0 din 1952, din aceeași regiune. Cum a putut tsunamiul să urce atât de sus lângă sursă, dar să aibă un impact comparativ modest la distanță?
Cutremurul din noiembrie 1952, produs în apropierea Kamchatka, a trimis valuri distructive peste ocean. Tsunamiul rezultat a distrus cea mai mare parte a orașului Severo-Kurilsk, din Insulele Kurile. Chiar și în Hawaii, aflată la mare distanță, a distrus bărci și cheiuri și a demolat un pod care lega țărmul din Hilo de insula Coconut. Distrugerile provocate atât în apropiere, cât și departe îl fac o comparație convingătoare pentru evenimentul din 2025.
O nouă reconstrucție a cutremurului ulterior, publicată în Communications Earth & Environment de Stefano Lorito, de la Institutul Național de Geofizică și Vulcanologie din Italia, și colegii săi, indică ceea ce s-a întâmplat sub fundul mării. Mărimea cutremurului a contat, dar la fel a contat și locul unde s-au mișcat rocile — o diferență care ajută la explicarea efectelor contrastante ale celor două tsunamiuri.
Un val surprins din orbită
Cutremurul cu magnitudinea 8,8 a lovit în largul Peninsulei Kamchatka din Rusia în iulie 2025. Pe măsură ce fundul mării s-a deplasat, a dislocat apa de deasupra, trimițând valuri prin Pacific. Au fost emise avertizări în întregul ocean, apoi acestea au fost reduse pe măsură ce măsurătorile au arătat un tsunami mai mic decât sugerau prognozele inițiale.
O observație revelatoare a venit din spațiu. La aproximativ 70 de minute după cutremur, satelitul Surface Water and Ocean Topography, cunoscut sub numele de SWOT, a trecut deasupra și a măsurat tsunamiul răspândindu-se în oceanul deschis. Lorito și colegii săi au combinat aceste observații cu citirile de la senzorii de pe fundul mării și cu măsurătorile privind modul în care cutremurul a deplasat uscatul. Pornind înapoi de la aceste indicii, au reconstruit mișcarea subterană care ar putea explica ceea ce s-a întâmplat la suprafață.
Mai puțină energie, dar totuși un val local uriaș
Cea mai mare parte a mișcării s-a produs mult sub fundul mării. Acest lucru a ajutat la limitarea energiei transmise tsunamiului, chiar dacă cutremurul în sine a fost enorm. Echipa estimează că tsunamiul a pornit cu doar aproximativ o zecime până la o cincime din energia predecesorului său din 1952. Împreună, cutremurul mai mic și adâncimea mare a unei bune părți a mișcării ajută la explicarea motivului pentru care țărmurile îndepărtate au resimțit valuri mai slabe.
Dar asta a lăsat cealaltă jumătate a enigmei: apa a atins totuși în apropierea Kamchatka înălțimi comparabile cu cele din 1952. Reconstrucția a arătat că o parte a mișcării s-a produs mai aproape de fundul mării, inclusiv o porțiune care a ajuns până la groapa oceanică. Acest lucru a ajutat la generarea de valuri care au putut crește dramatic pe măsură ce se apropiau de uscat.
Valurile care călătoresc din ape adânci spre zonele puțin adânci încetinesc și devin mai înalte. Forma fundului mării și panta coastei influențează și ele cât de sus urcă. Aceste condiții locale, combinate cu mișcarea mai puțin adâncă, au ajutat la transformarea unui tsunami mai puțin energic într-un val puternic de-a lungul țărmurilor apropiate. Apa a ajuns la aproape 20 de metri pe uscat, dar în largul Pacificului, valurile au fost mult mai scăzute.
Provocarea pentru cei care fac prognoze
Specialiștii în prognoze nu pot vedea toate aceste detalii subterane atunci când un cutremur lovește pentru prima dată. Pot estima rapid magnitudinea acestuia, dar o imagine mai completă a modului în care a mișcat fundul mării necesită mai mult timp pentru a se contura. Cercetătorii subliniază că avertizările prudente rămân esențiale pentru a proteja viețile în timp ce acea imagine se dezvoltă.
Kamchatka arată de ce acest lucru contează. Un singur cutremur poate trimite valuri relativ modeste spre țări îndepărtate, în timp ce provoacă un val periculos pe propria coastă. Cercetarea sugerează totuși că combinarea mai multor senzori oceanici și terestri cu simulări îmbunătățite ar putea ajuta la rafinarea prognozelor mai repede. În plus, centrele de avertizare ar putea folosi măsurătorile timpurii ale valurilor alături de datele seismice pentru a rafina alertele pe măsură ce un tsunami se deplasează.
