Marea necunoscută a biodiversității: de ce inventarierea speciilor rămâne o misiune dificilă
Observarea și înregistrarea faunei sălbatice poate fi deosebit de dificilă în regiuni tropicale precum Borneo, unde zonele bogate în specii sunt greu accesibile. Un exemplu elocvent vine din Franța: o insectă asemănătoare cu un bondar, cunoscută științific sub numele de Pocota personata, ultima dată observată în această țară acum 150 de ani, a fost din nou semnalată în regiunea Parisului în 2025. Fie creatura a dispărut și a revenit după toți acești ani, fie pur și simplu a zburat neobservată tot acest timp. Misterul ilustrează provocarea cu care se confruntă oamenii de știință care încearcă să catalogheze biodiversitatea mondială, în condițiile în care o mare parte a naturii rămâne slab înțeleasă.
Lacunele în datele științifice privind starea speciilor ar putea ocupa un loc important la summitul ONU privind biodiversitatea COP17, care se deschide luni în Armenia, unde țările vor evalua progresele înregistrate față de angajamentele de protejare a naturii.
Un proiect francez pentru acoperirea lipsurilor de date
Pentru a reduce aceste lacune în Franța, Muzeul Național de Istorie Naturală (MNHN) și Centrul Național pentru Cercetare Științifică (CNRS) au lansat în iunie un proiect menit să construiască o bază de date a plantelor și nevertebratelor din țară. „Știm că biodiversitatea este în declin, dar uneori suntem destul de neputincioși când vine vorba de a o cuantifica din cauza lipsei critice de date privind monitorizarea actuală și trecută a speciilor”, a declarat Rodolphe Rougerie, coordonatorul proiectului Dynabiod.
Amploarea necunoscutului
Dimensiunea necunoscutului este uriașă. Un studiu din 2011 estima că 86% dintre speciile terestre și 91% dintre creaturile marine nu fuseseră încă descrise formal. Chiar și în rândul speciilor identificate, starea lor este adesea slab înțeleasă. În 2025, oamenii de știință evaluaseră riscul de dispariție pentru doar aproximativ 8% dintre speciile cunoscute, potrivit Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii.
Instrumentele folosite pentru identificarea speciilor includ observațiile pe teren. Dacă observarea mamiferelor mari sau a anumitor păsări poate fi relativ simplă, exercițiul devine mai dificil în cazul speciilor mici, precum insectele, ciupercile sau organismele microscopice. Munca poate fi istovitoare. În fiecare săptămână, cercetătoarea MNHN Fanny Kratz verifică marile corturi albe care servesc drept capcane pentru insecte în Jardin des Plantes, o grădină botanică din inima Parisului, și în alte 16 situri. Apoi folosește ADN-ul acestora pentru a completa lacunele din date. Sarcina este „foarte, foarte lungă” și „foarte, foarte complicată”, a spus ea. O singură capcană poate conține până la 261 de tipuri de ADN, dar urmele genetice nu corespund neapărat unui număr egal de specii diferite. Și există întotdeauna câteva „necunoscute” — ADN care nu se potrivește cu nimic din bazele de date existente.
„Rămânem blocați” fără baze de referință
„Dificultatea cu biodiversitatea este să ai baze de date de referință suficient de bogate… pentru ca munca pe teren sau identificarea genetică să fie cu adevărat eficiente”, a explicat Kratz. Cele mai mici detalii pot face diferența atunci când se încearcă identificarea unui specimen, de la dimensiunea unei labe până la forma aripii. Iar experții în acest domeniu sunt relativ puțini.
Cercetătorii apelează adesea la știința cetățenească, implicând naturaliști amatori și publicul pentru a avea mai mulți ochi pe teren. Însă acest lucru nu poate înlocui expertiza științifică și poate introduce distorsiuni. Observațiile tind să se concentreze în locuri ușor accesibile, în timp ce altele rămân neexplorate. Acest lucru este valabil mai ales în regiunile tropicale, unde zonele pot fi greu accesibile și datele sunt rare, în ciuda biodiversității lor extraordinare, a spus Kratz. Deși inteligența artificială poate analiza cantități uriașe de date, ea este la fel de bună pe cât informațiile pe care a fost antrenată. „Dacă nu avem baza de date de referință, rămânem blocați”, a spus Kratz.
Datele inconsistente pot alimenta controversele
Nu doar cantitatea de date contează. Oamenii de știință trebuie să poată compara date colectate în locuri și momente diferite, iar metodele diferite de monitorizare pot îngreuna acest lucru. Rougerie a afirmat că rezultatul poate fi o imagine științifică confuză. Când datele sunt rare, împrăștiate sau colectate prin metode diferite, studii separate pot ajunge uneori la concluzii contradictorii despre ce se întâmplă cu aceeași specie. Acest lucru poate alimenta, la rândul său, afirmațiile potrivit cărora criza biodiversității este exagerată sau greu de dovedit. Fără baze de date de referință fiabile, a spus Kratz, „nu putem ști ce se întâmplă… ce capturăm sau ce dispare ori nu… și, prin urmare, cum să combatem un posibil declin sau cum să protejăm cutare sau cutare specie”.
