Programele accelerate de formare a profesorilor din Canada riscă să submineze statutul profesional al predării
Mai multe provincii canadiene au introdus recent programe mai scurte de certificare a profesorilor, în Alberta, Nova Scotia, Ontario și Québec. Această orientare către programe de formare accelerate, în care candidații obțin o calificare postuniversitară scurtă după un grad de licență, urmează tendințe observate în țări OCDE precum Australia, Finlanda, Noua Zeelandă, Norvegia și Statele Unite.
Unele dintre aceste programe vizează calificarea numărului ridicat de profesori necalificați sau nelicențiați care predau deja în școlile canadiene, în timp ce multe rute accelerate sunt oferite persoanelor cu diplome universitare în alte domenii, care doresc să devină profesori.
Programele mai scurte sunt prezentate ca fiind mai accesibile. Guvernul din Ontario a subliniat că acestea reduc costul devenirii profesorului atât pentru indivizi, cât și pentru guverne, iar guvernul din Nova Scotia a arătat că noile programe vor forma „mai mulți” profesori pentru a „răspunde nevoilor elevilor”. Ontario a susținut de asemenea că modificările vor „consolida fluxul de profesori K-12 înalt calificați”.
Aceste argumente sugerează că programele scurte fac intrarea în profesie mai atractivă și ajută la atenuarea deficitului de cadre didactice. Totuși, rezultatele cercetărilor realizate în Anglia, unde majoritatea noilor profesori intră în profesie prin rute postuniversitare, indică faptul că traseele de formare mai scurte pot slăbi măsura în care predarea este valorizată ca profesie. La rândul său, această devalorizare ar putea descuraja unele persoane să îmbrățișeze cariera didactică.
Alegerea de a urma sau nu cariera didactică este influențată de multiple șabloane care se suprapun. Cercetările au identificat numeroși factori individuali, sociali, culturali, politici și economici care influențează recrutarea profesorilor. În Canada, aceștia includ disponibilitatea contractelor permanente față de cele temporare, geografia complexă a țării și densitatea diferită a populației, îmbătrânirea corpului didactic, volumul de muncă și cerințele lingvistice în franceză și engleză pentru profesorii din diferite provincii și consilii școlare.
Într-un studiu care a urmărit aspirațiile didactice ale tinerilor timp de 11 ani, s-a constatat că viitorii profesori și-au menținut sau abandonat aspirațiile din motive complexe, fără un singur factor determinant. Unul dintre motivele abandonului a fost punerea sub semnul întrebării a statutului predării ca profesie, adică a ideii de profesionalizare, conform căreia este necesar un nivel ridicat de educație specializată pentru dezvoltarea unei competențe.
Această realitate sugerează că o parte a cheii creșterii recrutării constă în evidențierea educației superioare specializate necesare pentru a deveni profesor și în prezentarea predării ca o carieră profesională cu statut înalt, nu doar în simpla accelerare a traseului de calificare.
Valorizarea profesionalizării predării este cu atât mai importantă cu cât persistă concepția greșită că predarea este o vocație. Această idee, potrivit căreia unii oameni sunt în mod natural potriviți sau chemați să predea, subminează rolul formării pedagogice, sugerând că predarea ar fi o abilitate înnăscută, nu un rol în care expertiza se dezvoltă prin educație specializată. Problema s-ar putea accentua în cazul viitorilor profesori de științe, care deja percep predarea ca fiind mai puțin specializată decât traseele postuniversitare în științe.
Cu alte cuvinte, scurtarea programelor de formare riscă să întărească convingerea eronată că predarea nu necesită o pregătire specializată amplă. O astfel de măsură ar putea slăbi recunoașterea predării ca practică profesională ce trebuie dezvoltată în timp, atât în rândul publicului, cât și al viitorilor recruți.
Ar fi inexact să se afirme că programele accelerate nu își au locul sau nu ar trebui implementate. Cercetările OCDE și datele din programele „Grow Your Own” din Statele Unite arată că astfel de rute pot fi eficiente și pot aduce diversitate necesară în corpul didactic atunci când oferă mentorat solid, sunt integrate local și fac parte din dezvoltarea profesională pe termen lung.
Totuși, în raport cu datele provenite din alte regiuni, politicienii și furnizorii de formare din Canada trebuie să analizeze motivele pentru care sunt implementate rutele accelerate. Întrucât deficitul de profesori din Canada nu este de obicei la fel de sever ca în alte țări și variază semnificativ în funcție de contexte și locații, se ridică întrebarea dacă programele mai scurte vor contribui cu adevărat la soluționarea acestuia.
