Studiu genomic: urșii negri din Carolina de Nord, fragilitate genetică pe litoral
O analiză genomică recentă a urșilor negri din Carolina de Nord arată diferențe clare între populațiile din zonele montane și cele de pe litoral. Urșii de pe litoral prezintă o diversitate genetică redusă și un grad mai ridicat de consangvinizare, în ciuda unei populații estimate mai mari, se arată într-un studiu publicat în revista Genes.
Cercetătorii au prelevat mostre de ADN colectate de-a lungul mai multor ani și au realizat secvențieri ale întregului genom pentru 76 de urși negri din două dintre cele trei unități de management ale statului: 49 din unitatea montană și 27 din cea de pe litoral. Datele au identificat trei grupuri genetice distincte — două în zona montană și unul în zona de coastă.
Două grupuri sănătoase la munte, unul fragil pe litoral
„Am constatat că, în timp ce urșii din munți formau două grupuri distincte și sănătoase din punct de vedere genetic, urșii de pe litoral aveau o diversitate genetică redusă și un nivel ridicat de consangvinizare, deși populația estimată era mai mare”, a declarat Isabella Livingston, cercetător postdoctoral la Colegiul de Medicină Veterinară al Universității de Stat din Carolina de Nord și primul autor al studiului.
Echipa a adăugat apoi date despre peisaj pentru a înțelege contextul. Analiza a arătat că regiunea de coastă a trecut prin mai multe schimbări decât zona montană. „Urșii de pe litoral rămân fără habitat utilizabil, astfel încât există indicii ale unei posibile izolări în cartiere de reproducere, unde nu au acces la toți indivizii din unitatea de coastă, ceea ce duce la consangvinizare și fragilitate genetică”, a explicat Livingston.
În cazul urșilor din zona montană, capacitatea de a se deplasa mai liber și de a întâlni urși din alte părți ale Munților Apalași ar putea contribui la formarea unor grupuri genetice diferite. „Urșii nu se uită la granițele statale și nu gândesc: «Ei bine, mai bine mă opresc aici»”, a spus Matthew Breen, profesor de genomică la aceeași universitate. Potrivit acestuia, diversitatea genetică din vestul statului ar putea reflecta un schimb natural cu urși din alte state, spre deosebire de populația estică, care se oprește în ocean.
Un instrument pentru monitorizare și anchete criminalistice
Datele genomice au permis și dezvoltarea unui set de markeri genetici — variante cu un singur nucleotid, cunoscute sub numele de SNP — care pot identifica unitatea de management sau grupul din care face parte un urs. „Practic, grupurile de SNP acționează ca niște amprente genetice cu care putem afla de unde provine un urs și cine este”, a spus Livingston.
Acest instrument poate fi folosit de administratorii faunei sălbatice pentru menținerea unei populații sănătoase de urși, dar și de autorități în investigarea braconajului și în alte contexte criminalistice, pentru a determina originea unui animal.
Cercetătorii speră ca datele să îi ajute pe specialiștii în gestionarea faunei, pe urși și pe ecosistemele din jurul lor. „Această lucrare arată că datele genomice la nivel de populație pot dezvălui structura populației, istoria demografică și probleme emergente de conectivitate care nu pot fi observate doar pe baza mărimii populației sau a limitelor administrative”, a declarat Breen. Echipa își propune să continue colaborarea cu Comisia pentru Resurse Cinegetice din Carolina de Nord pentru a explora modul în care aceste date pot fi folosite pentru menținerea unei populații sănătoase de urși în stat.
