Știința mediului are nevoie de aproximativ șapte ani pentru a influența politicile internaționale
Un studiu recent coordonat de Universitatea din Alicante și Centrul Mediteranean pentru Studii de Mediu analizează barierele care despart cunoașterea științifică de politicile de mediu și de punerea lor efectivă în practică. Cercetarea stabilește cât timp este necesar pentru ca cunoștințele științifice din domeniul ecologiei să ajungă în politicile de mediu și în ce măsură aceste politici se traduc ulterior în rezultate concrete.
Studiul, publicat în Cell Reports Sustainability sub titlul „Quantifying the gap from scientific evidence to environmental policy and implementation across scales”, abordează două decalaje fundamentale: distanța dintre știință și politică și ruptura dintre formularea politicilor și punerea lor efectivă în aplicare. Echipa de cercetători a analizat apariția mai multor concepte ecologice în literatura științifică și incorporarea ulterioară a acestora în principalele convenții de mediu ale Națiunilor Unite.
Un decalaj de aproximativ șapte ani până la integrarea în politici
Rezultatele arată că, în medie, trec aproximativ șapte ani înainte ca aceste concepte să fie integrate în politicile internaționale. Conceptele mai vechi, disponibile de mai mult timp în literatura științifică, tind să înregistreze întârzieri mai scurte, în timp ce incorporarea depinde în mare măsură de alinierea dintre agenda științifică și cea politică. În acest sens, rezultatele contrazic presupunerea că generarea de dovezi științifice este suficientă în sine pentru a garanta transpunerea lor automată în decizii politice.
De la acordurile internaționale la acțiune concretă
Studiul examinează și ce se întâmplă după stabilirea angajamentelor de mediu, folosind biodiversitatea ca studiu de caz. Datele demonstrează că eficacitatea măsurilor de conservare crește pe măsură ce scara de implementare se restrânge, dovedindu-se mai mare la nivel local sau regional decât la scara globală. Acest rezultat evidențiază că stabilirea unor obiective internaționale ample este necesară, dar insuficientă: succesul depinde de capacitatea de a transpune aceste obiective în măsuri concrete, resurse și acțiuni adaptate teritoriilor specifice.
Studiul propune ca reducerea acestor decalaje să se realizeze prin modele de coproducție a cunoașterii, în care oamenii de știință, factorii de decizie, administratorii și alte părți interesate participă încă din etapele inițiale de definire a problemelor și soluțiilor. Într-un context de accelerare a schimbărilor climatice și a pierderii biodiversității, cercetarea subliniază că provocarea nu constă doar în generarea unei cunoașteri științifice solide, ci și în transmiterea ei mai rapidă către factorii de decizie pentru a determina acțiuni eficiente.
