Rezistența la antibiotice, influențată de mediul bacteriilor. Specialiștii cer teste care să reflecte condițiile reale
Rezistența la antibiotice este considerată de Organizația Mondială a Sănătății una dintre marile provocări de sănătate ale lumii. O nouă înțelegere fundamentală a acestui fenomen ar putea avea un impact considerabil asupra sănătății publice globale, a sănătății animale și a mediului.
Conform înțelegerii tradiționale, pe baza unui test de laborator, o bacterie este fie sensibilă, fie rezistentă la anumite antibiotice. Acest principiu a stat la baza modului în care sunt diagnosticate infecțiile, sunt tratați pacienții și este monitorizată și controlată rezistența la antibiotice la oameni, animale, alimente și în mediu la nivel mondial. Totuși, potrivit unui grup de cercetători care descrie într-un nou articol de opinie publicat în revista Trends in Microbiology o posibilă schimbare de paradigmă, s-ar putea să fie nevoie ca această înțelegere să fie revizuită în anii următori.
Cercetări recente arată că rezistența la antibiotice depinde de contextul în care se află bacteriile rezistente. Factori precum temperatura, nivelul de oxigen și pH-ul au un impact semnificativ asupra modului în care o bacterie, chiar dacă poartă o genă de rezistență, se comportă ca rezistentă.
„Trebuie să privim rezistența la antibiotice ca pe ceva ce se poate schimba, în funcție de microambientul în care se deplasează bacteriile”, explică profesorul Frank Møller Aarestrup, adăugând că intră în joc mult mai mulți factori. „Trebuie să aflăm ce este necesar pentru ca o bacterie care poartă o genă de rezistență să fie efectiv rezistentă la antibiotice. Este la un pH de 5 sau 8, în timp ce în prezent măsurăm la un pH fix de 7,2? Ce niveluri de oxigen și temperaturi sunt implicate? Este bacteria rezistentă dacă pacientul are febră sau nu? Este bacteria în intestin, unde nu există oxigen, sau în fluxul sanguin, unde oxigenul este prezent?”
Testele standard actuale de laborator nu iau în considerare dacă bacteria se află în intestin sau în sânge ori dacă pacientul are febră, condiții biologice pe care bacteria le întâlnește în organism.
„Genele de rezistență nu funcționează în vid. Ele se găsesc în diferite bacterii și în microambienturi variate. Prin urmare, nu trebuie să întrebăm doar ce gene de rezistență are o bacterie, ci și când o fac efectiv rezistentă”, spune profesorul Thomas Bjarnsholt.
Cercetătorii sugerează că ar trebui acordată o atenție mai mare genelor specifice de rezistență pe care le are o bacterie și condițiilor în care aceasta poate provoca boala. „Acest lucru face mai dificilă măsurarea în laborator, pentru că dintr-o dată trebuie să măsurăm mulți factori diferiți, în timp ce ani de zile ne-am străduit să standardizăm acest tip de măsurare la nivel mondial”, adaugă Aarestrup.
Noua înțelegere ar putea explica de ce uneori o cură de antibiotice eșuează, deși testele de laborator arată că ar trebui să funcționeze, sau invers. Dacă rezistența depinde în mare măsură de mediul bacteriei, se deschide posibilitatea unor abordări complet noi de combatere a rezistenței la antibiotice.
„Acum că s-a demonstrat că rezistența unei bacterii depinde de mediul său, următorul pas va fi să alegem să folosim antibiotice care duc la dezvoltarea rezistenței doar dacă sunt îndeplinite anumite condiții specifice. Aceasta ar putea fi, de exemplu, o temperatură deosebit de ridicată care nu apare la oameni. Astfel putem începe să luăm în considerare strategii complet noi de combatere a rezistenței la antibiotice la oameni, animale și în mediu”, spune Aarestrup.
Cercetătorii văd astfel oportunități pentru un tratament mai țintit al oamenilor și animalelor, precum și șanse mai bune de monitorizare a rezistenței în mediu. „Rezultatele ne fac să credem că, în viitor, vom putea obține un control mult mai bun asupra rezistenței la antibiotice și, astfel, sperăm, vom putea lua măsuri mult mai cuprinzătoare împotriva uneia dintre cele mai mari provocări de sănătate ale timpului nostru”, afirmă Aarestrup.
Această nouă cunoaștere contestă o presupunere fundamentală care a modelat cercetarea rezistenței timp de multe decenii, făcând necesară revizuirea și reevaluarea unei mari părți a cunoștințelor acumulate. Prin urmare, trebuie colectate cantități mari de date noi privind rezistența în relație cu o serie de condiții biologice.
„Trebuie să începem de la zero și să privim aceste gene într-un mod nou pentru a înțelege mai bine rezistența și, în special, modul în care se manifestă în condiții diferite. Dacă putem grupa genele de rezistență în categorii, putem începe să folosim modele și inteligența artificială pentru a identifica relațiile dintre gene și condițiile variate. Este o întreprindere majoră care practic repornește cercetarea genelor de rezistență de la zero”, conchide Aarestrup.
